1. [DEX '09] VÂNTULEȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -ulei.
2. [MDA2] vântuleț sn [At: HELIADE, O. I, 187 / Pl: ~e / E: vânt + -uleț] 1-2 (Șhp) Vânticel (1-2). 3 (Olt; Mun; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 4 (Olt; Mun; art) Melodie după care se execută vântulețul (3).
3. [DEX '98] VÂNTULEȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -uleț.
4. [DEXI] vîntuleț s.n. Dim. al lui vînt; vînticel, vîntișor, vînturel, vîntușor, (reg.) vîntuț. Soarele și un vîntuleț zbiceau văile (DELAVR.). • pl. -e. /vînt + -uleț.
5. [DLRLC] VÎNTULEȚ, vîntulețe, s. n. Diminutiv al lui vînt (1). Un vîntuleț ușor mîngîia frunzele salcîmilor. DUNĂREANU, N. 20. Vîntulețul ce adiază printre vițe de lăstar Rămîne fără putere în fața unui stejar.HASDEU, R. V. 158. Se auzea... susurul alene al vîntulețului de veară. ODOBESCU, S. I 140.
6. [Scriban] vîntuléț n., pl. e (dim. d. vînt). Vînt liniștit.
7. [DOOM 3] vântuleț s. n., pl. vântulețe
8. [DOOM 2] vântuleț s. n., pl. vântulețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL