1. [DEX '09] VINDICTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
2. [MDA2] vindictă sf [At: HELIADE, O. I, 383 / V: (înv) ven~ / Pl: ~te / E: lat vindicta, fr vindicte] (Liv) 1 Urmărire și pedepsire a unei greșeli, a unei fărădelegi, a unei crime Si: răzbunare. 2 (Îs) ~ publică (sau, rar, populară) Dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte Si: oprobriu.
3. [DEXI] vindictă s.f. Urmărire, pedepsire a unei greșeli, a unei fărădelegi; răzbunare a unei crime. • pl. -e. /<fr. vindicte, lat. vindicta, -ae.
4. [DEX '98] VINDICTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.[1]
5. [DLRLC] VINDICTĂ, vindicte, s. f. (Învechit) Urmărire, pedepsire a crimelor; răzbunare. Și-a plecat capul călăilor lui Ipsilante, ca să nu compromită viitorul țării sale, expuind-o la vindicta turcească. GHICA, la CADE.
6. [DN] VINDICTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [< fr. vindicte, lat. vindicta].
7. [MDN '00] VINDICTĂ s. f. vendetă. (< fr. vindicte, lat. vindicta)
8. [MDA2] vendictă sf vz vindictă
9. [DOOM 3] vindictă (înv.) s. f., g.-d. art. vindictei; pl. vindicte
10. [DOOM 2] vindictă (înv.) s. f., g.-d. art. vindictei; pl. vindicte
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL