1. [DEX '09] VINDICATIV, -Ă, vindicativi, -e, adj. (Livr.) Răzbunător. – Din fr. vindicatif.
2. [MDA2] vindicativ, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr vindicatif] (Liv) 1 (D. oameni) Care este înclinat spre răzbunare Si: răzbunător. 2 (D. oameni) Animat de dorința de răzbunare Si: răzbunător. 3 (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă dorința de răzbunare. 4 (D. manifestări ale oamenilor) Care este făcut din dorința de răzbunare.
3. [DEXI] vindicativ, -ă adj. (depre oameni) Care este înclinat spre răzbunare; răzbunător. • pl. -i, -e. /<fr. vindicatif; cf. lat. vindicare „a pedepsi”.
4. [DLRLC] VINDICATIV, -Ă, vindicativi, -e, adj. înclinat spre răzbunare; răzbunător. Dimitrie Cantemir avea multe însușiri bune, dar era poruncitor, aspru și vindicativ. IORGA, L. I 326.
5. [DN] VINDICATIV, -Ă adj. Înclinat, pornit către răzbunare; răzbunător. [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna].
6. [MDN '00] VINDICATIV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif)
7. [Șăineanu, ed. VI] vindicativ a. care caută să-și răsbune, care nu iartă.
8. [Scriban] *vindicatív, -ă adj. (fr. vindicatif, d. lat. vindicare, vindicatum, a răzbuna). Pornit spre răzbunare, răzbunător: om, caracter vindicativ. Adv. În mod vindicativ.
9. [DOOM 3] vindicativ (livr.) adj. m., pl. vindicativi; f. vindicativă, pl. vindicative
10. [DOOM 2] vindicativ (livr.) adj. m., pl. vindicativi; f. vindicativă, pl. vindicative
11. [MDO] vindicativ
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL