1. [DEX '09] VIITORIME s. f. 1. (Înv.) Viitor (II 1). 2. Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. [Pr.: vi-i-] – Viitor + suf. -ime.
2. [MDA2] viitorime sf [At: AR (1829), 1352/32 / P: vi-i~ / V: (îvr) venit~ / Pl: (rar) ~mi / E: viitor1 + -ime] 1 Succesiune de generații care urmează unei epoci date Si: posteritate. 2-5 (Înv) Viitor1 (14, 15, 19, 20).
3. [DEXI] viitorime s.f. 1 Oamenii din viitor, generațiile viitoare; posteritate. Unul din principiile educative ale viitorimii (E. LOV.). 2 (înv.; mai ales precedat de prep. cu care formează loc.adv.) Viitor. Nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și prin urmare de a trăi în viitorime (KOGĂL.). • și (înv.) venitorime s.f. /viitor + -ime.
4. [DLRLC] VIITORIME s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Viitor (1). Eminescu a făcut un salt în viitorime. SADOVEANU, E. 83. Tu n-ai avut de gînd... să arăți poeților din viitorime poteca cea bună. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu sens colectiv) Oamenii din viitor, generația viitoare; urmașii. Trebuie o pildă pentru viitorime. NEGRUZZI, S. I 232. Noi n-am ajuns încă așa departe ca să putem trata cu nepărtinire istoria contemporană; aceasta este treaba viitorimii. KOGĂLNICEANU, S. A. 77. – Formă gramaticală: (rar) pl. (1) viitorimi (SADOVEANU, E. 10).
5. [Șăineanu, ed. VI] viitorime f. posteritate: viitorimea, al nostru judecător GR. AL.
6. [Scriban] viitoríme f. (d. viitor). Oameniĭ care vor fi, posteritate, urmașĭ. Timpu viitor: pe viitorime.
7. [MDA2] venitorime sf vz viitorime
8. [DEXI] venitorime s.f. v. viitorime.
9. [DOOM 3] viitorime (înv.) (desp. vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorimii
10. [DOOM 2] viitorime (înv.) (vi-i-) s. f., g.-d. art. viitorimii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL