1. [DEX '09] VESTIGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
2. [MDA2] vestigiu sn [At: NEGULICI / V: (îvr) ~ij / Pl: ~ii, (înv) ~ri, ~ige / E: lat vestigium, fr vestige] 1 (Liv) Urmă lăsată de piciorul unui om sau al unui animal. 2 (Mpl) Ceea ce a rămas din vechime (și care prezintă o importanță culturală, documentară etc.) Si: relicvă. 3 (Mpl) Indiciu atestând existența în trecut a ceva care nu mai există Si: relicvă. 4 (Fig) Ceea ce rămâne dintr-o concepție, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură etc. 5 (Rar; lpl) Moaște.
3. [DEXI] vestigiu s.n. (de obicei la pl.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut demult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.); mărturie, probă, indiciu care atestă existența în trecut a ceva. Ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime (M. I. CAR.). ◊ Ext. Grăbim pe lîngă vestigiile unei dumbrăvi (SADOV.). ♦ Fig. Ceea ce rămîne, se menține dintr-o concepție, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură. Vestigiile unei gîndiri retrograde. • pl. -ii. /<fr. vestige, lat. vestigĭum, -ii.
4. [DEX '98] VESTIGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
5. [DLRLC] VESTIGIU, vestigii, s. n. (Livresc) Urmă din trecut; rămășiță a unui lucru vechi sau, fig., a unei concepții, a unei mentalități, a unei culturi. V. relicvă. Îmbrăcămintea lui roasă, cu manșete albe rotunde... avea oarecare vestigii de eleganță de mult demodată. CAMIL PETRESCU, N. 34. ◊ (Poetic) O vreme, vestigiile furtunii se mai zăresc deasupra înaltului podiș. BOGZA, C. O. 65.
6. [DN] VESTIGIU s.n. Urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. [Pron. -giu. / cf. fr. vestige, lat. vestigium].
7. [MDN '00] VESTIGIU s. n. urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. (< fr. vestige, lat. vestigium)
8. [Șăineanu, ed. VI] vestigiu n. urmă.
9. [Scriban] *vestígiŭ n. (lat. vestigium. V. investig). Rar. Urmă: vestigiile uneĭ civilizațiunĭ.
10. [MDA2] vestij sn vz vestigiu
11. [DOOM 3] vestigiu s. n., art. vestigiul; pl. vestigii, art. vestigiile (desp. -gi-i-)
12. [DOOM 2] vestigiu [giu pron. gĭu] s. n., art. vestigiul; pl. vestigii, art. vestigiile (-gi-i-)
13. [MDO] vestigiu
14. [IVO-III] vestigiu, -gii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL