1. [DEX '09] VEȘTEZI vb. IV v. veșteji.
2. [MDA2] veștezi v vz veșteji
3. [DEXI] veștezi vb. IV. v. veșteji.
4. [DEX '09] VESTEJI vb. IV v. veșteji.
5. [DEX '09] VEȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus).
6. [DEX '09] VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vesteji, (pop.) veștezi vb. IV] – Din veșted.
7. [MDA2] vested, ~ă a vz veșted
8. [MDA2] vesteji v vz veșteji
9. [MDA2] vestezi v vz veșteji
10. [MDA2] veșted, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 312/8 / V: (înv) vest~, (reg) ~et, ~tid / A și: (reg) ~ted / Pl: ~ezi, ~e, (nob) ~ezi sf / E: ml *vescidus, -a, -um (≤ vescus „firav, uscățiv”)] 1 a (D. plante, părți ale plantelor etc.) Care și-au pierdut prospețimea (din cauza lipsei de apă, a arșiței, a frigului, a unei boli etc.) Si: fanat (1), îngălbenit, ofilit, pălit1, veștejit (1), (reg) pâhăvit. 2 a (Pex; d. suprafețe, terenuri, etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea. 3 a (Reg) Mucegăit. 4 a (D. oameni sau părți ale corpului omenesc) Care este lipsit de vigoare (din cauza bolii, a bătrâneții etc.) Si: consumat3 (2), uzat, veștejit (2). 5 a (Pex; d. oameni) Îmbătrânit. 6 a (Pex; d. oameni) Fanat (2). 7 a (D. fizionomie, privire etc.) Care exprimă oboseală, extenuare. 8 sm (Trs) Mort. 9 a (Fig; d. culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire Si: estompat (4), stins, spălăcit, (rar)vestejit (5).
11. [MDA2] veșteji [At: N. TEST. (1648), 16v/29 / V: vest~, (îvp) ~ezi, (îrg) vestezi / Pzi: ~jesc, 3 și: (îrg) ~jaște / Cj și: 3 (reg) să veștede / E: veșted] 1-2 vtfr (D. plante, părți ale lor etc.) A deveni sau a face să devină veșted (1) Si: a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a (se) păli1. 3-4 vri (D. oameni sau d. părți ale corpului omenesc) A-și pierde vigoarea (din cauza bolii, a bătrâneții etc.) Si : a se consuma2 (4), a se uza. 5-6 vri (Pex; d. oameni) A îmbătrâni. 7-8 vri (Pex; d. oameni) A se fana (2). 9-10 vri (Fig; d. sentimente, însușiri ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. 11-12 vri (Pex; fig; d. sentimente, însușiri ale oamenilor etc.) A dispărea treptat. 13 vt (Liv) A dezonora. 14 vt (Liv) A stigmatiza. 15 vt (Liv) A condamna (1).
12. [MDA2] veștet, ~ă a vz veșted
13. [MDA2] veștid, ~ă a vz veșted
14. [DEXI] vesteji vb. IV. v. veșteji.
15. [DEXI] veșted, -ă adj. 1 (despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, vigoarea, seva (din cauza lipsei de apă, din cauza arșiței, a frigului etc.); care s-a ofilit. Frunze veștede cădeau din copacii galbeni. ◊ Fig. Cerul fără unde stagna ca o apă veștedă (CĂL.). ♦ Ext. (despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. 2 Fig. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Care este lipsit de vlagă, de forță, de vioiciune; ofilit; secătuit. Trăsăturile feței sale veștede (M. I. CAR.). ♦ (despre fizionomie, privire etc.) Care trădează oboseală, istovire, surmenaj. Privirea lor era veștedă de nopți nedormite (BACOV.). Fig. Surîsuri veștede de plante ținute în beci (H. LOV.). 3 (despre culori, surse de lumină etc.) Care este lipsit de strălucire; palid, șters, tern. Zori veștede se lăsau cu amărăciune peste noi (VOIC.). • pl. -zi, -de. /lat. *vescĭdus, -a, -um <vescus, -a, -um „firav, uscățiv”.
16. [DEXI] veșteji vb. IV. 1 refl., tr.fact. A deveni sau a face să devină veșted; a (se) ofili, a (se) îngălbeni; a (se) trece. S-au veștejit salcîmii și sălciile (STANCU). 2 refl., intr. Fig. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea, a slăbi; ext. a îmbătrîni, a (se) trece. Cînd era necăjită... se veștejea (CA. PETR.). ♦ Fig. (despre sentimente, însușiri etc. ale oamenilor) A scădea în intensitate, ext., a dispărea, a pieri treptat; a înceta să mai existe. Dispoziția și expansivitatea profesorului se veștejiră dintr-o dată (GAL.). 3 tr. Fig. (calc după fr. „flétrir”) A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ Fig. A dezonora, a terfeli. • prez.ind. -esc. și vesteji, (pop.) veștezi vb. IV. /veșted + -i; cf. și fr. flétrir „a înfiera”.
17. [CADE] FRUMUSETEA VEȘTEJEȘTE, DAR ÎNTELEPCIUNEA CREȘTE = Însușirile sufletești sînt mai trainice.
18. [DEX '98] VEȘTED, -Ă, veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).
19. [DEX '98] VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vesteji, (pop.) veștezi, vb. IV.] – Din veșted.
20. [DLRLC] VEȘTED, -Ă, veșteji și veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante și părți ale lor, p. ext. despre locul unde cresc plantele) Care și-a pierdut prospețimea; care a început să se usuce; veștejit, ofilit. Și cine s-ar opri să plîngă O frunză veștedă-n cărare, Cînd codrii freamătă alături Și rid în răsărit de soare. GOGA, C. P. 119. Ce triste-mi stați acuma și zdrobite!.. Flori veștede, flori moarte, flori iubite. IOSIF, P. 37. În cîmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ (Rar, despre crengi) Lipsit de frunze, despuiat. Codru-i jalnic ca și mine... Pică-i frunza, toată bine, Cu crengi veștede rămîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorît. Deprins cu toamna veștedă din șes, nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe... cu care toamna de sub munți înveșmînta grădinile. GALACTION, O. I 93. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de prospețime sau de vioiciune; uscat, ofilit. Cu inima veștedă am trecut mai departe pe linia satului. SADOVEANU, A. L. 183. Atunci din ochii veștezi... Tăcind a șters femeia o lacrimă. COȘBUC, P. I 142. Pe cîmpiile tale și pe drumuri, trec fețe serbede și veștede, fluierînd doine dureroase. RUSSO, O. 42. ◊ (Substantivat, popular) Te rog și pe mine a mă scrie... Cu viii, cu rumenii, Nu cu morții, veștezii. MARIAN, Î. 179. 3. Fig. (Despre culori) Palid, șters, mort. Înaripata molie... bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În umerii obrajilor slomnea acea roșață veștedă a ofticoșilor. VLAHUȚĂ, N. 150.
21. [DLRLC] VEȘTEJI, veștejesc, vb. IV. (Și în forma vesteji) 1. Refl. (Despre plante și părți ale lor) A-și pierde prospețimea, a deveni veșted, a începe să se usuce; a se ofili. Dacă o floare se vestejește, oare altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAȘ, M. N. 110. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veștejit. BOLINTINEANU, O. 182. Florile s-au veștejit De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I 109. ◊ (Poetic) Se veștejește floarea frumoasei tinereți. ALECSANDRI, O. 80. (Tranz.) Mi-au luat-o, mi-au răpit-o și deodată au veștejit Floarea sufletului tînăr ce-nflorea l-al slavei soare. DAVILA, V. V. 101. 2. Refl. și (rar) intranz. (Despre oameni-și despre ceea ce ține de natura omenească) A se ofili, a slăbi, a lîncezi, a îmbătrîni; a se trece. Frumusețea veștejește, Dar înțelepciunea crește. PANN, P. V. III 147. Bade, de dragostea ta, M-am veștejit ca iarba. HODOȘ, P. P. 34. A pus fața la pămînt, Ci n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Tranz. (Învechit și popular) Își veștejea fața de inimă rea. PANN, P. V. I 42. [Dragostele] m-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Cînd de brumă e atins. ALECSANDRI, P. P. 244. ♦ Tranz. Fig. A păta; a dezonora. Întreprinseră acum a da lui Potcoavă coroana frăține-său... vestejită de trei ani pe fruntea unui trîndav cirac al Porței otomane. HASDEU, I. V. 183. Femeia cea mîndră și ușure de minte calcă în picioare credința jurată soțului ei, vestejește onoarea sa și a familiei. FILIMON, C. 201. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a înfiera. Îi veștejește faptele. – Variante: veștezi (ALECSANDRI, P. I 109, CONACHI, P. 12), vesteji vb. IV.
22. [Șăineanu, ed. VI] veșted a. 1. care a început să se usuce: floare veștedă; 2. fig. pălit: veștedă de plâns. [Cf. lat. *VESCIDUS, din VESCUS, slab, pipernicit].
23. [Șăineanu, ed. VI] veștejì v. 1. a (se) face veșted: soarele veștejește florile; 2. fig. a altera frăgezimea, puritatea: necazurile au veștejit tinerețele sale; 3. a defăima, a necinsti: a veșteji reputațiunea cuiva.
24. [Scriban] véșted, -ă adj. (lat. *viescĭdus, d. viescĕre, a se veștezi, infl. poate de vĭscĭdus, cleĭos, cofleșit, d. vĭscum, vîsc. Nu e nevoĭe să presupunem un *vêscidus, d. vêscus, slab, nehrănit. It. viscido). Moleșit, vorbind de frunzele, florile și unele poame rupte din tulpina lor: Salata de lăptucĭ făcută ĭerĭ e veștedă azĭ. Fig. Ofilit: o față veștedă. V. uscat.
25. [Scriban] veștejésc și (est) -zésc v. tr. (d. veșted, ca netezesc d. neted, ĭar -jesc supt infl. luĭ ș orĭ ca rătunzesc, -jesc). Fac veșted: soarele prea tare veștezește florile. Fig. Ofilesc: necazurile l-aŭ veștezit. Critic aspru, reprobez (după fr. flétrir): a veștezi purtarea unuĭ trădător. V. refl. Florile s’aŭ veștezit. – Vechĭ și P. P. și intr.: floarea veștezește.
26. [DOOM 3] veșted adj. m., pl. veștezi; f. veștedă, pl. veștede
27. [DOOM 3] veșteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejesc, 3 sg. veștejește, imperf. 1 veștejeam; conj. prez. 1 sg. să veștejesc, 3 să veștejească
28. [DOOM 2] veșted adj. m., pl. veștezi; f. veștedă, pl. veștede
29. [DOOM 2] veșteji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejesc, imperf. 3 sg. veștejea; conj. prez. 3 să veștejească
30. [IVO-III] veștejesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.
31. [DER] veșted (-dă), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veaștid. Lat. viscĭdus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard. biskidu „rînced”. Semantismul presupune o fază intermediară „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescĭdus de la vescus „slăbit” (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der. veșteji (var. înv. veștezi), vb. (a se ofili, a se usca).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL