1. [MDA2] verice anh, pnh [At: (a. 1824) ANTIM, O. 28 / V: verce pnh / E: veri1 + ce] 1-2 (Înv) Orice1.
2. [DEXI] verice pron.nehot. (înv.) Orice • și verce pron.nehot. /veri + ce.
3. [DLRLC] VERICE pron. nehot. (Învechit și arhaizant) Orice. Nu verice afirmațiune a unui contemporan este un adevăr istoric. CAMIL PETRESCU, O. II 416. Ne-am luat sarcina de a veghea... și vesti pre toți de verice pericol ne-ar amenința. ODOBESCU, S. III 361. Pronunțat cu «i» consonantic (ca și în cuvîntul «orice»).
4. [DEX '09] VERIC, verici, s. m. (Pop. și fam.; ca termen de adresare) Diminutiv al lui văr. – Văr + suf. -ic.
5. [MDA2] vărinc sm vz veric
6. [MDA2] verce pnh vz verice
7. [MDA2] veric sm [At: GORJAN, H. I, 105/19 / V: (reg) vărinc / Pl: ~ici / E: văr + -ic] 1-2 (Reg; șhp; dov) Văr (1-2). 3 (Pfm; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 (Pfm; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului.
8. [DEXI] vărinc s.m. v. veric.
9. [DEXI] verce pron.nehot. v. verice.
10. [DEXI] veric s.m. (pop.; fam.; ca termen de adresare) Dim. al lui văr. ♦ Termen întrebuințat în cursul unei povestiri pentru a exprima, exclamativ, uimire, mirare, admirație etc. • pl. -ci. și (reg.) vărinc s.m. /văr + -ic.
11. [DLRLC] VERIC, verici, s. m. (Mai ales la vocativ) Diminutiv al lui văr. Eu sînt de părere, vericilor... să o luăm mai bine din loc, care pe unde poate. PAS, L. I 18. Crezi tu, măi vericule, că nu m-a usturat la ficați? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 243. Se întoarse, cînd ce să vezi? Unde venea, măre vericule, asupra lui năbădăioasa de scorpie. ISPIRESCU, L. 138.
12. [Scriban] veríc, -ă s. (dim. d. văr). Vest. Epitet prietenos cuĭ-va.
13. [DOOM 3] veric (pop., fam.) s. m., pl. verici
14. [DOOM 2] veric (pop., fam.) s. m., pl. verici
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL