1. [DEX '09] VĂRUIT1 s. n. Văruire. – V. vărui.
2. [DEX '09] VĂRUIT2, -Ă, văruiți, -te, adj. Pe care s-a aplicat un strat de lapte de var (cu unele adaosuri); spoit. – V. vărui.
3. [MDA2] văruit2, ~ă a [At: COD. VOR2. 23v/10 / Pl: ~iți, ~e / E: vărui1] 1 (D. suprafețe tencuite ori lipite ale unor elemente de construcție sau, pex, d. încăperi, clădiri etc.) Acoperit cu un strat (subțire) de lapte de var2 Si: spoit2, (reg) muruit. 2 (În textele religioase; îe) (A fi) mormânt (sau perete) ~ Se spune despre cineva sau despre ceva care produce (sau caută să producă) o impresie favorabilă, ascunzându-se sub aparențe înșelătoare. 4 (Fam; gmț; dep; d. femei) Pudrat în mod exagerat.
4. [MDA2] văruit1 sns [At: MANOLESCU, I. 32 / E: vărui1] Văruire.
5. [DEXI] văruit1 s.n. Văruire. • /v. vărui.
6. [DEXI] văruit2, -ă adj. (despre suprafețe tencuite, lipite etc. ale unui element de construcție) Pe care s-a aplicat un strat de lapte de var (cu unele adaosuri); spoit. ◊ Expr. (A fi) mormînt (sau perete) văruit, se spune despre cineva sau ceva care produce o impresie favorabilă, ascunzîndu-se sub o înfățișare, o aparență înșelătoare. ◊ (fam., glum.; despre femei) Care s-a pudrat în mod exagerat. • pl. -ți, -te. /v. vărui.
7. [DLRLC] VĂRUIT, -Ă, văruiți, -te, adj. Dat cu var; spoit cu var. Eleonora ieșise într-un tîrziu din odăița strîmtă, văruită. DUMITRIU, N. 73. La căsuța văruită Numai cetini legănate, La căsuța văruită, Murgul din copită bate. CERNA, P. 138. Străzile erau curate și casele văruite. VLAHUȚĂ, O. A. M. 14.
8. [DEX '09] VĂRUI, văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție cu un strat subțire de lapte de var (cu unele adaosuri); a spoi. – Var + suf. -ui.
9. [MDA2] vărui1 [At: CANTEMIR, I. I. I, 147 / Pzi: ~esc, (reg) vărui / E: var2 + -ui] 1 vt(a) (C. i. suprafețe tencuite2 ori lipite ale unor elemente de construcție sau, pex, încăperi, clădiri etc.) A acoperi cu un strat subțire de lapte de var2 (cu unele adaosuri) Si: a spoi, (reg) a meseli, a pămătuși. 2 vt(a) (Reg; c. i. pereți sau, pex, încăperi, case etc.) A humui (1). 3 vr (Fam; gmț; dep; d. femei) A se pudra în mod exagerat.
10. [MDA2] vărui2 vt [At: ALECSANDRI, T. I, 396 / V: ver~ / Pzi: ~esc / E: văr + -ui] (Îvr; fam) A i se adresa cuiva cu apelativul „vere”.
11. [MDA2] verui v vz vărui2
12. [DEXI] vărui vb. IV. tr. (compl. indică suprafețe tencuite ori lipite ale unui element de construcție, pereți, ext., clădiri) A acoperi cu un strat subțire de lapte de var (cu unele adaosuri); a spoi. ◊ (absol.) Mara a rînduit mereu, a curățit, a văruit (SLAV.). ◊ (refl. pas.) Casele abia de două ori pe an se văruiesc (CRĂL). ♦ (fam., glum.; refl.; despre femei) A se pudra in mod exagerat. • prez.ind. -iesc, (reg.) vărui. /var2 + -ui.
13. [DLRLC] VĂRUI1, văruiesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A se adresa cuiva cu titlul de «vere». (Atestat în forma verui) La mulți ani, vere Alecule. – Să trăiești, arhon bane! (În parte) Prea mă veruiește banul! ALECSANDRI, la TDRG. – Variantă: verui vb. IV.
14. [DLRLC] VĂRUI2, văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (pereții) cu un strat subțire de lapte de var; a spoi cu var. Umbra sa... era cenușie pe peretele văruit prea demult. DUMITRIU, V. L. 44. Drumul mare-aș vărui Cu var de cel mai mărunt. HODOȘ, P. P. 59.
15. [DLRLC] VERUI vb. IV v. vărui1.
16. [DLRM] VERUI vb. IV. v. vărui1.
17. [Șăineanu, ed. VI] văruì v. a spoi cu var.
18. [Scriban] văruĭésc v. tr. (d. var). Spoĭesc cu var: casă văruită. V. muruĭesc.
19. [Scriban] veruĭésc v. tr. (d. văr, verĭ). Fam. Rar. Chem cu epitetu de „văr”.
20. [DOOM 3] văruit s. n.
21. [DOOM 2] văruit s. n.
22. [DOOM 3] vărui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiesc, 3 sg. văruiește, imperf. 1 văruiam; conj. prez. 1 sg. să văruiesc, 3 să văruiască
23. [DOOM 2] vărui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiesc, imperf. 3 sg. văruia; conj. prez. 3 să văruiască
24. [MDO] vărui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiesc, conj. văruiască)
25. [IVO-III] văruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
26. [Argou] văruit, -ă, văruiți, -te adj. beat, în stare de ebrietate.
27. [Argou] vărui, văruiesc v. r. a se îmbăta, a se ameți (din cauza băuturii).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL