1. [DEX '09] VÂRFUI, vârfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vârf unei grămezi. 2. A umple până sus un vas, un recipient etc.; a face să fie plin ochi. 3. Fig. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vârful. – Vârf + suf. -ui.
2. [MDA2] vârfui [At: (a. 1804) TES. II, 332 / V: (reg) ~rvui / Pzi: ~esc / E: vârf + -ui] 1 vt (C. i. stoguri, clăi etc.) A face vârf (24) Si: (reg) a vârși1. 2 vt A forma partea de sus. 3 vt (Rar; c. i. indică construcții) A alcătui acoperișul (cu pante repezi). 4 vt (C. i. recipiente sau alte obiecte ori spații folosite la păstrare și la transportare) A umple peste măsură, până la refuz. 5 vt (C. i. recipiente în care se pun substanțe lichide) A face să fie plin ochi. 6 vr A se îngrămădi peste măsură. 7 vt (Reg) A tăia vârful unui copac doborât. 8 vt (D. forme de relief pozitive) A-și profila vârful (1).
3. [MDA2] vârvui v vz vârfui
4. [DEXI] vîrfui vb. IV. 1 tr. (compl. indică stoguri, clăi etc.) A face vîrf. 2 tr. (compl. indică recipiente, vase etc.) A umple pînă sus; a face să fie plin ochi. 3 intr., refl. Fig. (despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și profila vîrful. • prez.ind. -iesc. /vîrf + -ui.
5. [DLRLC] VÎRFUI, vîrfuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face vîrf unei grămezi. Vro cinci clăi de le-am clădit. Patru mi le-am vîrfuit. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ A fi vîrf, a constitui, a reprezenta, a forma vîrful unei grămezi. Un căpitan... Căzuse, vîrfuind mormanul. COȘBUC, P. II 41. 2. A umple pînă sus, a face să fie plin ochi. Cu vin feciorii vîrfuiesc ulcioare. MURNU, O. 44. Borcanul să-l umplu, să-l vîrfuiesc. PANN, P. V. III 84. 3. (Despre munți, culmi etc.) A-și înălța, a-și ridica, a-și profila vîrful. În păretele din stînga «Coiful» își vîrfuiește turla-i vînătă pe gangul unei văgăuni. VLAHUȚĂ, la TDRG.
6. [Șăineanu, ed. VI] vârfuì v. 1. a pune la vârf: pe culmea vârfuită cu o neagră buturugă AL.; 2. a umplea și îndesa cu vârf: să-l umplu, să-l vârfuesc PANN.
7. [Scriban] vîrfuĭésc v. tr. (d. vîrf). Fac să aĭbă vîrf, pun ca să se facă vîrf: a vîrfui o baniță (a o încărca cît se poate), a vîrfui o claĭe de fîn. – Și înv-: un car învîrfuit (Munt. vest. CL. 1910, 4, 434).
8. [DOOM 3] vârfui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiesc, 3 sg. vârfuiește, imperf. 1 vârfuiam; conj. prez. 1 sg. să vârfuiesc, 3 să vârfuiască
9. [DOOM 2] vârfui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vârfuiesc, imperf. 3 sg. vârfuia; conj. prez. 3 să vârfuiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL