1. [DEX '09] VÂLVĂ, (4) vâlve, s. f. 1. Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frământare, zarvă. 2. Renume, faimă. 3. (Înv.) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. ♦ Fală, orgoliu, mândrie. 4. (În mitologia populară) Duh, zână, știmă. ◊ Vâlva băii = zână despre care se crede că stăpânește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5. (Rar) Vâlvătaie. [Var.: (pop.) vâlfă s. f.] – Din sl. vluhvu, bg. vlahva.
2. [MDA2] vâlvă1 sf [At: (a. 1574) DDRF / V: (îvp) valhvă, ~lfă, ~lhvă, vlafă, vlavă, vlăhvă, (înv) vâlhv s / Pl: ~ve / E: slv влъхвъ] 1 (Bis) Astrolog (1). 2 (Bis) Mag. 3 (Bis; spc; lpl) Cei trei magi care au venit la Betleem să se închine pruncului Iisus. 4 (Mtp) Ființă fabuloasă, cu aspect de femeie, considerată un spirit nefast, pentru alungarea căreia se practică diverse ceremonialuri. 5 (Mtp) Ființă fabuloasă cu aspect antropomorf sau, uneori, zoomorf, cu caracter apotropaic și cu puteri supranaturale, având îndeosebi funcții ocrotitoare și sfătuitoare pentru colectivitate. 6 (Pop; îe) Se bat ~vele Se spune atunci când este timp urât, mai ales când plouă și fulgeră. 7 (Mtp; șîs ~va băii sau ~va băilor) Zână care stăpânește, veghează și semnalează unor aleși comorile dintr-o mină de aur. 8 (Mtp; șîs ~va pădurii sau ~va codrilor) Mama-pădurii. 9 (Mtp; reg) Vrăjitor care stăpânește furtunile și grindina Vz șolomar, șolomăț. 10 (Mtp; reg) Strigoi. 11 (Mtp) Zână. 12 (Mtp; lpl) Iele. 13 (Fig; dep) Femeie zăpăcită. 14 (Reg) Cățelușă vioaie, sprintenă, de obicei roșcată. 15 (Pan) Persoană care are rolul cel mai important în comunitatea din care face parte. 16 (Pan) Ceea ce este mai bun, mai important la un lucru Si: frunte (7), vârf. 17 (Îrg) Faimă (3). 18 (Îrg) Prestigiu. 19 (Îrg) Fast1. 20 Îndemn. 21 Tărie. 22 Veste care circulă de la om la om Si: zvon. 23 Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun Si: zarvă, (nob) vâlvotă (2). 24 Rumoare. 25 Punct culminant al unei acțiuni sau al unei situații, al unui fenomen în desfășurare Si: toi. 26 (Rar) Vâlvătaie (1).
3. [MDA2] vâlvă2 sf [At: LEXIC. REG. II, 33 / Pl: ~ve / E: ns cf lat volvere sau drr vâlvoare] (Reg) Vâltoare (1).
4. [MDA2] vâlvă3 sf [At: CĂLINESCU, L. L. 131 / Pl: ~ve / E: vâlvoi] (Nob) Smoc de păr.
5. [Șăineanu, ed. VI] vâlvă f. 1. (Banat) zină rea care locuește în coprinsurile înalte ale atmosferei, pricinuitoare de uragane (și uraganul însuș): Vâlva băii, zina minelor, de aur din munții Ardealului; 2. sgomot, faimă: mare vâlvă se făcu în împărăție, când se auzi de moartea împăratului ISP.; 3. fig. fală, deșertăciune, vâlfă: vâlva trufiilor OD., vâlva lumii e rîu cu ’nalte maluri AL. [Vechiu-rom. vlâhvă, vrăjitor = slav. VLŬHVŬ, mag (de unde ființă magică și, ca atare, ideea generală de «faimă» ce răspândește o asemenea ființă)].
6. [DEX '09] VÂLFĂ s. f. v. vâlvă.
7. [MDA2] valhvă sf vz vâlvă1
8. [MDA2] vâlfă sf vz vâlvă1
9. [MDA2] vâlhv s vz vâlvă1
10. [MDA2] vâlhvă s vz vâlvă1
11. [MDA2] vlafă2 sf vz vâlvă1
12. [MDA2] vlavă1 sf vz vâlvă1
13. [MDA2] vlăhvă sf vz vâlvă1
14. [DEXI] vîlfă s.f. v. vîlvă.
15. [DEXI] vîlvă s.f. 1 Agitație deosebită provocată de un fapt ieșit din comun; frămîntare, zarvă. Surparea atîtor case boierești a făcut vîlvă și sunet mare, și-n țară, dar mai ales peste hotar (SADOV.). 2 Punct culminant al unei acțiuni sau al unei situații, al unui fenomen în desfășurare, toi. Cu setea de lupte în vîlfă, cumanii se-ntoarseră (EMIN.). 3 (înv., reg.) Alai, pompă; ext. fast, măreție, grandoare; renume, faimă; răsunet. Vedea cum cetăți întărite... Cu vîlva atîtor coroane, ca pleava se spulberă-n vînt (VLAH.). ♦ Fală, orgoliu, mîndrie. 4 (în mit. pop.) Ființă fabuloasă, imaginată ca o femeie frumoasă (și bună) care (de obicei) protejează apele, casele etc.; duh, zînă, știmă. E zîna (vîlva) care prefăcea cătanele în piatră (CĂL.). ◊ Vîlva băii = zînă despre care se crede că stăpînește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. 5 Foc mare, vîlvătaie. • pl. -e. și (pop.) vîlfă s.f. /<slav. влъхвъ.
16. [CADE] BÎLBĂ (pl. -be) sf. Trans. (GRM.) = VÎLVĂ2.
17. [DLRLC] VÎLFĂ s. f. v. vîlvă.
18. [DLRLC] VÎLVĂ, (3) vîlve, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbele «a (se) face», «a (se) stîrni») Agitație, frămîntare, zarvă. A fost vîlvă mare, căci a ieșit la iveală toată, blestemăția omului. PAS, Z. I 161. Știi tu, fată, ce vîlvă s-a stîrnit după plecarea ta? SADOVEANU, M. C. 151. Mare vîlvă se făcu în împărăție cînd se auzi de moartea împăratului. ISPIRESCU, L. 31. ♦ Renume, faimă. Prestigiul lui Creangă sporind prin activitatea literară... se menținu și vîlva manualelor care trebuie să fi adus autorilor frumoase venituri. CĂLINESCU, I. C. 238. 2. (Învechit) Alai, pompă; p. ext. măreție, grandoare. [Sinan Pașa] venea cu oaste multă și, cu vîlvă mare. VLAHUȚĂ, la TDRG. Moțoace, vîlva lumii e rîu cu nalte maluri... Faci bine, nu faci bine să te azvîrli în valuri? ALECSANDRI, T. II 109. ♦ Fală, mîndrie, orgoliu. (Atestat în forma vîlfă) Simte mîndrul Cîrjă o mare vîlfă-n sine. ALECSANDRI, P. III 230. Acea vîlfă, acea fală... ce în crudul Catilina văz cu scîrbă. CONACHI, P. 283. 3. (În mitologia populară) Duh, zînă, știmă. Se crede că în acea noapte pe la miez, umblă vîlvele. PAMFILE, CER. 81. Aici erau (fragi)...; dar broaștele au fost mai harnice decît noi, ori jderii, ori poate vîlvele codrilor. SLAVICI, la TDRG. Plecă zîna... că doară omul, că-i numai om și cîte trebșoare nu mai are, dar o zînă? O vîlvă? RETEGANUL, P. V 17. ◊ Vîlva băii = zînă despre care se crede că stăpînește, supraveghează și distribuie comorile dintr-o mină de aur. Nu-l mai dezmierda, Mărie, că de, acuma una vîlva băii, dînsa să-l dezmierde. DAVIDOGLU, M. 75. 4. (Rar) Vîlvătaie. Foc de trei părți le punea, Vîlva-n ceri se ridica. PĂSCULESCU, L. P. 193. – Variantă: vîlfă s. f.
19. [Șăineanu, ed. VI] vâlfă f. fala v. vâlvă: Vodă de a mea vâlfă m’a desbrăcat AL.
20. [Scriban] vîlfă și vîlhvă, V. vîlvă.
21. [Scriban] vîlvă și (vechĭ) vîlfă și (maĭ vechĭ) vîlhvă f., pl. e (vsl. vlăhva, vrăjitor, bg. vŭlhva, vrăjitor, hoț, de unde s’a dezvoltat înț. de „geniŭ, spirit, arătare fantastică, faĭmă”). Vechĭ. Mag. Azĭ. Geniŭ, spirit, monstru, arătare, știmă, zînă: vîlva băiĭ (stahia minelor de aur în Ardeal). Fig. Strălucire, pompă: cu mare vîlvă. Glorie, fală (Mold.): acea vîlfă, acea fală (Con. 263), vîlfa despoticească (Con. 281). Renume, deșertăcĭune: vîlva trufiilor. Veste, zvon: așa mergea vîlva. Emoțiune, mișcare: vestea pricinui mare vîlvă. Punct culminant, toĭ: vîlva influențeĭ slavoneștĭ. Vîlvătaĭe: Foc de treĭ părțĭ le punea, Vîlva’n cer se ridica (Păsc. 193).
22. [DOOM 3] vâlvă s. f., g.-d. art. vâlvei; (zâne) pl. vâlve
23. [DOOM 2] vâlvă s. f., g.-d. art. vâlvei; (zâne) pl. vâlve
24. [IVO-III] vâlvă, -vei gen. a.
25. [D.Religios] vâlvă, (3) vâlve s. f. 1. Agitație, frământare, zarvă produsă de un fapt deosebit. 2. Fig. Fală, mândrie. 3. Făptură fabuloasă în mitologia românească, având înfățișarea unei femei îmbrăcate de obicei în alb (benefică) sau negru (malefică), care umblă la miezul nopții pe coama dealurilor și este considerată duh bun sau nefast; zână, știmă, spirit. ◊ Vâlva apelor = știma apelor. ◊ Vâlva bucatelor = zână care protejează holdele, ocrotindu-i pe țăranii săraci. ◊ Vâlva băilor = duh păzitor al minelor, în special al celor de aur. ◊ Vâlva comorii = duh care păzește comorile. ◊ Vâlva pădurii = muma-pădurii. [Var.: (pop.) vâlfă s.f] – Din sl. vlŭhvŭ, bg. vlăhva.
26. [Argou] a face vâlvă expr. a stârni senzație, a atrage atenția lumii întregi.
27. [DRAM 2015] vâlfă, vâlfe, s.f. – (reg.; mag.) 1. Duh, zână, știmă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud, 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria, 2002: 474). – Din sl. vlŭchva „vrăjitor” (Miklosich, Cihac, cf. DER); din sl. vlŭhvŭ, bg. vlahva (DEX, MDA).
28. [DRAM] vâlfă, -e, s. f. – (mag.) 1. Duh, zână, știmă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din sl. vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac cf. DER); Sl. vluhvu, bg. vlahva (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL