1. [DEX '09] VĂITARE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferința; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietare s. f.] – V. văita.
2. [MDA2] văitare sf [At: EUSTATIEVICI, GR. RUM. 68v/8 / V: ~iet~ / Pl: ~tări / E: văita] 1 Emitere de sunete (prelungi), de gemete (ca urmare a unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: văitătură (1), (rar) văitat1 (1), (îrg) văierare (1), văierat1 (1), (înv) văierătură (1). 2 Exprimare prin cuvinte a unei dureri, a unei suferințe, a unei nemulțumiri etc. Si: lamentare, jeluire, tânguitură, văitătură (2), (rar) văitat1 (2), (îrg) văierare (2), văierat1 (2), (înv) văierătură (2). 3 (Reg; îf văietare) Bocire a unui mort Si: jelire. 4 (Pop) Compătimire (1). 5 (Rar; pan) Țipăt tânguitor și prelung emis de un animal sau de o pasăre Si: văitătură (3). 6 (Rar; fig) Zgomot prelung și tînguitor produs de vânt, de ape. 7 (Rar; fig) Sunete triste, tânguitoare produse de unele instrumente muzicale sau de clopote.
3. [DEXI] văítare s.f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. • pl. -ări. și văietare s.f. /v. văita.
4. [DEX '98] VĂITARE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietare s. f.] – V. văita.
5. [DLRLC] VĂITARE, văitări, s. f. (Și în forma văietare) Faptul de a se văita; strigăt de suferință, vaiet. Auzii uit țipăt și-o văietare, care îi umplu inima de. jale. ISPIRESCU, L. 90. Țipetele, văietarea, gemătul celor ce mor îngrozesc pe călătorul ce-și urmează calea sa. NEGRUZZI, S. I 127. ◊ Fig. Porumbița cea albă ii dezmierda prin întuneric, cînd cu vesele cîntări, cînd cu blînde văietări. ODOBESCU, S. III 202. – Variantă: văietare s. f.
6. [DEX '09] VĂIETA vb. I v. văita.
7. [DEX '09] VĂIETARE s. f. v. văitare.
8. [DEX '09] VĂITA, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre unele păsări și animale) A scoate sunete, țipete tânguitoare și prelungi. Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văieta vb. I] – Din vai.
9. [MDA2] vaiet sn [At: VARLAAM, C. 284 / V: (reg) vait (Pl: ~uri), văi~ / Pl: ~e / E: pvb văita] 1 Geamăt al omului prin care se exprimă durerea, suferința, jalea etc. Si: vaier1 (1), (Mol) vaicăr (1), (Ban) vaietec (1). 2 Succesiune de cuvinte prin care cineva își exprimă durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: vaier1 (2), (Mol) vaicăr (2), (Ban) vaietec (2). 3 Suferință. 4 (Trs) Bocet (de înmormântare). 5 (Pan) Sunet tânguitor (și prelung) scos de unele păsări sau animale. 6 (Fig) Zgomot prelung, tânguitor, produs de ape, de vânt etc. Si: vaier1 (4). 7 (Fig) Sunet tânguitor, prelung produs de unele instrumente muzicale.
10. [MDA2] văieta v vz văita
11. [MDA2] văietare sf vz văitare
12. [MDA2] văita [At: PRAV. 211 / V: văieta (Pzi și: 6, înv, vaiet), (reg) voieta / Pzi: vait / E: vai1] 1 vr (D. oameni) A scoate strigăte (prelungi), gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: a se tângui, (pop) a se mișeli, (îrg) a se olecăi, a se văiera (1), (înv) a se ruguci1, (reg) a se văina (1), a se văităra (1), a se vălăcăi (1). 2 vr A-și exprima prin cuvinte durerea, suferința, nemulțumirea etc. Si: a se căina (1), a se jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, (pop) a se mișeli, (îrg) a se olecăi, a se văiera, (înv) a se ruguci1, (reg) a se văina (2), a se văităra (2), a se vălăcăi (2). 3 vt (Reg) A boci (7) un mort Si: a jeli. 4 vt (Pop) A compătimi (1) pe cineva. 5 vr (Pan; d. păsări sau animale) A emite sunete tânguitoare (și prelungi). 6 vr (Fig; d. vânt, ape etc.) A produce zgomote prelungi și tânguitoare. 7 vr (Fig; d. unele instrumente muzicale, d. clopote) A produce sunete triste, tânguitoare.
13. [MDA2] voieta v vz văita
14. [DEXI] vaiet s.n. 1 Strigăt (prelung), geamăt de durere, de jale, de suferință; succesiune de cuvinte prin care cineva își exprimă durerea, suferința; plînset, vaier. 2 Analog. Sunet, țipăt (prelung), tînguitor scos de unele păsări sau animale. Venea un vaiet de dihanie rănită (GAL.). 3 Fig. Zgomot prelung și tînguitor produs de ape, de vînt etc. Ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatec vuiește (BACOV.). ♦ Sunet tînguitor, produs de unele instrumente muzicale. Rămase... în urmă-ne vaietul vioarelor (PAPAD.). • pl. -e. /de la văita, prin derivare regresivă.
15. [DEXI] văieta vb. I. v. văita.
16. [DEXI] văietare s.f. v. văitare.
17. [DEXI] văita vb. I. refl. 1 (despre oameni) A scoate strigăte (prelungi), vaiete, gemete (din cauza unei dureri, a unei suferințe etc.); a-și exprima prin cuvinte durerea, suferința, jalea, nemulțumirea etc; a se tîngui, a se lamenta, (înv., reg.) a se văiera. Erau în totul vreo doisprezece răniți, dar nici unul nu se văita de dureri (CA. PETR.). ◊ Expr. (A se văita) cît îl ține (ori îl ia) gura sau în gura mare v. gură. ♦ (tr.) A plînge, a compătimi pe cineva. Trebuie să părăsesc țara. Bietul om începu a mă văita (SIO.). ♦ (reg.; tr.; compl. indică morți) A boci, a jeli (la înmormîntare). 2 Analog. (despre unele păsări sau animale) A scoate sunete, țipete lugubre, tînguitoare (și prelungi). 3 Fig. (despre vînt, ape etc.) A produce zgomote prelungi, triste. Doi plopi -singuri în tot satul- se văitau îndoiți spre pămînt (BART). 4 Fig. (despre unele instrumente muzicale, despre clopote) A produce sunete triste, tînguitoare. Cele trei clopote mici și sărace se pornesc deodată să țipe și să se vaiete (CAR.). • prez.ind. vait. și văieta vb. I. /de la vai.
18. [DEX '98] VĂITA, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văieta vb. I] – Din vai.
19. [DLRLC] VĂITA, vait, vb. I. Refl. (Și în forma văieta) A scoate vaiete; a striga, a plînge, a se tîngui (de durere); a se văiera. Avramicu se văita, cu mînile la tîmple. SADOVEANU, O. VII 79. Am fost amărît și m-am văitat, am rupt cu dinții scîndură hambarului. POPA, V. 313. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet. EMINESCU, O. I 199. Ah! ziceau ei văietîndu-se: sîntem pierduți. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Fig. Afară, vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile urcate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Și, ca orgă colosală, geme tot, – se vaită tot. MACEDONSKI, O. I 162. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre; a urla. Auzi prin beznă lupii cum se văietă? BENIUC, V. 39. ♦ Tranz. A compătimi pe cineva. Nu te vait eu pe tine. – Variantă: văieta, vaiet, vb. I.
20. [Șăineanu, ed. VI] văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.
21. [Scriban] 2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a -á v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și’n P. P.
22. [DOOM 3] văitare (desp. văi-) s. f., g.-d. art. văitării; pl. văitări
23. [DOOM 2] văitare (văi-) s. f., g.-d. art. văitării; pl. văitări
24. [DOOM 3] văita (a se ~) (desp. văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 2 sg. te vaiți, 3 se vaită (desp. vai-); conj. prez. 1 sg. să mă vait, 3 să se vaite; imper. 2 sg. afirm. vaită-te; ger. văitându-mă
25. [DOOM 2] văita (a se ~) (văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 3 se vaită, 1 pl. ne văităm
26. [MDO] văieta (3 sil.) (ind. prez. 1 sg. vaiet, pl. văietăm)
27. [IVO-III] (mă) vaiet, văieta inf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL