1. [DEX '09] VĂICĂREALĂ, văicăreli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a se văicări; zgomot făcut de cel care se văicărește; tânguire, lamentare, plânset. – Văicări + suf. -eală.
2. [MDA2] văicăreală sf [At: DDRF / Pl: ~eli / E: văicări + -eală] (Pfm; șdp) 1 Emitere de sunete (prelungi), de gemete (ca urmare a unei dureri, a unei suferințe etc.) Si: (pfm; dep) tânguială, văicărit (1) văicăritură (1), (fam; rar) văicărare (1). 2 Exprimare, în mod insistent, prin cuvinte, a unei dureri, a unei suferințe, a unei nemulțumiri etc. Si: lamentare, (pfm; dep) văicărit (2) văicăritură (2), (fam; rar) văicărare (2).
3. [DEXI] văicăreală s.f. (fam., mai ales deprec.) Faptul de a se văicări; emitere de strigăte (prelungi), de gemete (ca urmare a unei dureri, a unei suferințe etc.); (fam., deprec.) văicărit. ♦ Concr. Zgomot făcut de cel care se văicărește; tînguire, lamentare, plînset. • pl. -eli. /văicări + -eală.
4. [DLRLC] VĂICĂREALĂ, văicăreli, s. f. Acțiunea de a se văicări și rezultatul ei; tînguire, lamentare. Un val de văicăreală și o poveste întreagă porniră deodată. GALACTION, O. I 82. De afară primarul auzi întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate. REBREANU, R. II 104. N-o să mai pot suporta văicărelile celor tinere. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 32.
5. [Scriban] văĭcăreálă f., pl. elĭ. Iron. Vaĭet plicticos și ridicul.
6. [DOOM 3] văicăreală (fam.) s. f., g.-d. art. văicărelii; pl. văicăreli
7. [DOOM 2] văicăreală (fam.) s. f., g.-d. art. văicărelii; pl. văicăreli
8. [Argou] văicăreală, văicăreli s. f. (pop.) tânguire, lamentare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL