1. [DEX '09] VAGABONDAJ, (2) vagabondaje, s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondează. 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente. – Din fr. vagabondage.
2. [MDA2] vagabondaj sn [At: REGUL. ORG. MOLD. 1503/2 / V: (înv) ~agiu, ~bundagiu (Pl: ~ri), ~bun~ / Pl: ~e , ~uri / E: fr vagabondage, it vagabondaggio] 1 Deplasare dintr-un loc în altul fără scop Si: vagabondare (1), (îvr) vagabondat (1). 2 Situație a unei persoane fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandraletiu, văndrăluială, văndrăluit, (Trs) vandră (5). 3 (Jur) Infracțiune comisă de o persoană capabilă de a munci, care refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsită de mijloace legale de trai.
3. [DEXI] vagabondaj s.n. Faptul de a umbla dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă; vagabondare. Voia să se lase de vagabondaj. ♦ Situație, condiție, stare a unei persoane apte de muncă, fără domiciliu stabil și fără mijloace de trai și care trăiește din expediente. Uitase zilele de foame, vagabondajul desnădăjduit (CE. PETR.). • pl. -e, -uri. /<fr. vagabondage, it. vagabondaggio.
4. [DEX '98] VAGABONDAJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.
5. [DLRLC] VAGABONDAJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situația, starea celui care vagabondează. O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. – Variantă: (învechit) vagabundagiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.
6. [DN] VAGABONDAJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].
7. [MDN '00] VAGABONDAJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)
8. [Șăineanu, ed. VI] vagabondaj n. starea de vagabond.
9. [Scriban] *vagabondáj n., pl. e și urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalîc, starea celuĭ fără domiciliŭ și fără ocupațiune serioasă: vagabondaju Țiganilor.
10. [MDA2] vagabondagiu sn vz vagabondaj
11. [MDA2] vagabundagiu sn vz vagabondaj
12. [MDA2] vagabundaj sn vz vagabondaj
13. [DLRLC] VAGABUNDAGIU s. n. v. vagabondaj.
14. [DOOM 3] vagabondaj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondaje
15. [DOOM 2] vagabondaj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondare
16. [IVO-III] vagabondaj, -je.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL