1. [CADE] URZICĂ (pl. -ici) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă cu rădăcina tîrîtoare, cu tulpina vîrtoasă, acoperită ca și frunzele tinere cu peri care, prin atingere, produc o usturime dureroasă și bășică pielea; florile, verzui, sînt așezate în ciorchini la subțioara frunzelor sau în vîrful tulpinii; frunzele tinere sînt comestibile și se consumă, fierte, ca spanacul; numită și „urzică-mare” sau „urzică-de-pădure” (Urtica dioica) (🖼 5193) ¶ 2 URZICĂ-MICĂ, plantă care se deosebește de cea precedentă prin tulpina-i în formă de fus; numită și „urzică-crăiească”, „urzică-iute”, „urzicea” sau „oieșea” (Urtica urens) (🖼 5194) ¶ 3 URZICĂ-ALBĂ, URZICĂ-CREAȚĂ, URZICĂ-MOARTĂ1 = SUGEL-ALB; – URZICĂ-MOARTĂ2 = SUGEL3; – URZICĂ-MOARTĂ3, plantă din fam. labiatelor, cu frunzele acoperite uneori cu o pată albă pe fața superioară, cu flori mari, roșii-purpurii (Lamium maculatum) (🖼 5195) ¶ 4 URZICĂ-NEAGRĂ = BUBERIC ¶ 5 URZICA-RAȚEI = ȘTEVIE2 [lat. ŭrtīca, cu fonetismul neexplicat].
2. [DOOM 3] urzică-moartă (plantă) s. f., g.-d. art. urzicii-moarte; pl. urzici-moarte
3. [DOOM 2] !urzică-moartă (plantă) s. f., g.-d. art. urzicii-moarte; pl. urzici-moarte
4. [DFL] LAMIUM L., SUGEL, URZICĂ MOARTĂ, fam. Labiatae. Gem originar din Europa, Asia și nordul Africii, cca 45 specii, erbacee, anuale sau perene, majoritatea cu tulpini patrunghiulare, cu frunze lipsite de stipele. Flori hermafrodite, caliciu cu 5 dinți, corolă bilabiată, labiul superior boltit, cel inferior cu 2 lobi mici, laterali, uneori lipsesc, lobul mijlociu invers-cordiform, 14 stamine.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL