1. [MDA2] urioc [At: LB / V: arioc (Pl: ~oce, ~oci, ~chi smn), huruioc sn, irioc snm, iroc sn, iuruioc, orioci, oroci smp, răvoci, răvoci smp, rioci, roci, ruioc sn, ulioc, ~tioc sn, ~oici smp, uruiec sn, uruioc snm, uruiog sn, uroci smp, uruoci / Pl: ~oace, ~uri sn, ~oci sm / E: ns cf ucr уривок, srb urivak] 1 sn, (rar) sm (Pop) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul pânzei care rămân nețesute (și care se taie când se scoate pânza din război) Si: (pop) piedin, (reg) ranță, roit2, (reg) ureznic. 2 sn (Îe) A ajunge la ~ A termina o treabă. 3 sn (Reg; csc) Fire de urzeală care nu încap în spată (și care se fac ghem, pe lângă război) Si: (reg) mânz. 4 sn (Mol; îf uruioc) Urzeală (învârtită pe sul) Si: teară, natră. 5 sm (Reg) Cânepă sau lână cu firul scurt. 6 sn (Trs) Tort2 din stupă.
2. [CADE] URIOC, URUIOC sm. = PIEDIN: Foaie verde busuioc, Am ajuns la uruioc (PAMF.); cînd se isprăvește pînza, să împărți uruioc la ori-cine, ca să te scoată pe lumea ailaltă din războiu (GOR.) [srb. urivak].
3. [DLRLC] URIOC s. n. v. uruioc.
4. [Șăineanu, ed. VI] urioc n. Mold. capete de urzeală rămase dela țesut (se întrebuințează ca ață pentru cusut). [Și uruioc: origină necunoscută].
5. [DEX '09] URUIOC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, sb. urivak.
6. [MDA2] irioci smp vz uruioc
7. [MDA2] orioci smp vz uruioc
8. [MDA2] oroci smp vz urioc
9. [MDA2] ulioc sn vz urioc
10. [MDA2] uriioc sn vz urioc
11. [MDA2] urioici smp vz urioc
12. [MDA2] uroci smp vz urioc
13. [MDA2] uruiec sn vz urioc
14. [MDA2] uruioc2 snm vz urioc
15. [MDA2] uruioc1 sns [At: LEXIC REG. 88 / E: ns cf uruială2] (Reg) Urluială (2).
16. [MDA2] uruiog sn vz urioc
17. [MDA2] uruoci smp vz urioc
18. [CADE] URUIOC 👉 URIOC.
19. [DEX '98] URUIOC, uruioace, s. n. (Pop.) Parte a urzelii de la capătul pânzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă atunci când se scoate pânza din război. [Pr.: -ru-ioc] – Cf. ucr. uryvok, scr. urivak.
20. [DLRLC] URUIOC, uruioace, s. n. (Popular) Partea urzelii de la capătul pînzei, care nu se mai poate țese și care se taie și se aruncă cînd se scoate pînza din război. Ața de tăiet mămăliga se face din uruioc. ȘEZ. VIII 90. – Variantă: urioc (SEVASTOS, N. 315) s. n.
21. [Șăineanu, ed. VI] uruioc n. V. urioc: baiere făcute din uruioc.
22. [Scriban] uriĭóc și uruĭóc n., pl. urĭ saŭ oace (rut. uriok, urivok, bucată, dim. d. uryv, întrerupere; rus. urývok, bucată zmulsă, d. urvátĭ, uryvátĭ, a zmulge. V. răvar). Est. Pĭedin. – În Trans. (Șez. 1928, 148) și iriĭoc, în Bucov. (rev. I. Crg. 4, 27) oriĭoșĭ, m. pl.
23. [Scriban] uruĭóc, V. urioc.
24. [DOOM 3] uruioc (pop.) s. n., pl. uruioace
25. [DOOM 2] uruioc (pop.) s. n., pl. uruioace
26. [DER] urioc (-oace), s. n. – Primele fire ale urzelii. – Var. uruioc, Trans. orioș. Sb. urivak „sfoară” (Candrea), rut. uri(v)ok „capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl. urezati „a tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „capăt” (Diculescu, Elementele, 465). Uruioc, s. n. (Mold., coardă), citat numai de Damé, este același cuvînt.
27. [DAR] urioc (uruioc), uriocuri (uruiocuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire nețesute la capătul stofei.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL