1. [DEX '09] HURDUCA, hurduc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urduca vb. I] – Formație onomatopeică.
2. [DEX '09] URDUCA vb. I v. hurduca.
3. [MDA2] hurduca [At: ECONOMIA 70/26 / V: ur~ / Pzi: ~duc / E: fo] 1-2 vtr A (se) clătina. 3-4 vtr A (se) zgâlțâi. 5-6 vtr A (se) zdruncina. 7 vi (Reg) A face zgomot mare Cf a hurui.
4. [MDA2] urduca v vz hurduca
5. [CADE] HURDUCA, URDUCA (-uc) I. vb. tr. și refl. Mold. Tr.-Carp. 1 A (se) sdruncina, a (se) sgudui (vorb. în spec. de un car, de o trăsură): bolovanii ... te hurducau în trăsură de-ți sguduiau creierii (GRL.); nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat (ALECS.); se așeză pe scăunașul cel strîmt din față ... unde sălta, sărmanul, de i se hurducau măruntăile (GN.); cînd harabaua se hurduca, ori trecea prin apă, copiii săltau de bucurie (SLV.) ¶ 2 A hurui, a durăi [comp. HURDUI].
6. [CADE] ❍ HURDUI (-uesc, -uiu) vb. tr. Mold. Băn. Trans. A hurui, a zîngăni, a lovi, a ciocni vasele unul de altul: du-te acasă ... și hurduie vasele, ca să audă ea că trebue apă (RET.) [comp. HURDUCA].
7. [CADE] URDUCA 👉 HURDUCA.
8. [DLRLC] HURDUCA, hurduc, vb. I. (Mold., Transilv.) 1. Tranz. (De obicei subiectul e un vehicul) A clătina, a scutura tare, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui. M-a rugat să-l cobor din căruță, că-l hurduca. CAMILAR, N. I 44. Nu mă hurducați așa, că de-abia am mîncat. ALECSANDRI, T. 889. ◊ Refl. Cînd se hurduca și suna dușameaua, slujitorii din odăile de dedesubt știau că măria-sa vodă s-a suit în pat. SADOVEANU, Z. C. 125. Cînd harabaua se hurduca ori trecea prin apă, copiii săltau de bucurie. SLAVICI, N. I 336. Știi că eu nu am obiceiul să mă hurduc cînd merg la plimbare. CARAGIALE, O. VII 170. 2. Intranz. A zgîlțîi. Au prins a hurduca la ușă, ca să intre. SBIERA, P. 314. – Variante: hurducăi (DRAGOMIR, P. 14) vb. IV, urduca (GHICA, S. 76, ALECSANDRI, P. II 209) vb. I.
9. [DLRLC] HURDUCĂI vb. IV v. hurduca.
10. [Șăineanu, ed. VI] hurducà v. 1. Mold. a sdruncina: astfel hurducă și gloaba asta AL. [Onomatopee: cf. sinonimele dialectale hurdui (= hurui) și burduca (= hurduca)].
11. [Șăineanu, ed. VI] urducà v. V. hurducà: cortul se urducă Ar.
12. [Scriban] hurdúc, V. hîltîcîĭ.
13. [DOOM 3] hurduca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. hurduc, 2 sg. hurduci, 3 hurducă; conj. prez. 1 sg. să hurduc, 3 să hurduce
14. [DOOM 2] hurduca (a ~) vb., ind. prez. 3 hurducă
15. [IVO-III] hurduc, -care inf. s.
16. [DRAM 2021] hurducá, hurduc, v.t.r. 1. A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina: „...da' așe să clăte, că și pământul să hurduca când trăje de el” (Bilțiu, 2007: 59). 2. A se rostogoli: „...și-a scăpat fusul pe jos și fusul s-a hurducat drept la picioarele unuia dintre feciorii cei străini” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 144). – Formă onomatopeică (Șăineanu, MDA).
17. [DRAM 2015] hurduca, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina: „... și-a scăpat fusul pe jos și fusul s-a hurducat drept la picioarele unuia dintre feciorii cei străini” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 144). – Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA).
18. [DRAM] hurduca, hurduc, vb. tranz și refl. – A (se) mișca, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlțâi, a (se) zdruncina. – Formă onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL