[Scriban] întúnec, a -á v. tr. (lat. in-túnico, -áre, îmbrac c’o tunică, de unde rom. „acoper cu nourĭ”, ca și núbere, a se acoperi cu vălu de mireasă, a se mărita, d. nubes, nour; sic. ammantarisi, a se încotoșmăna, a se înoura; it. appannare, a acoperi cu un postav, a împainjini ochiĭ, a turbura mintea; bg. oblačam, d. oblak, nour; sîrb. oblačiti se, a se îmbrăca, a se întuneca, d. oblak, nour, oblaka, haĭnă. Cp. și cu pv. barbachino, taragnino, pînză de painjin, nour supțire, negură). Acoper cu nourĭ, fac să nu maĭ strălucească: nouriĭ aŭ întunecat soarele. V. refl. Perd din lumină, din strălucire: soarele, diamantele s’aŭ întunecat. Mă cam înegresc: rufele s’aŭ întunecat în apa asta. Fig. Mă posomorăsc, mă întristez orĭ mă înfuriĭ: fața i s’a întunecat cînd a auzit. Se întunecă (v. impers.), se face întuneric, se înoptează. – Vechĭ untunec, Ps. S. -rec.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL