1. [DEX '09] ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. ♦ (Jur.) Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor. [Var.: (înv.) ultimat s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.
2. [MDA2] ultimatum sn [At: AR (1829), 66/46 / V: (înv) ultimat / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr ultimatum, ger Ultimatum, lat ultimatus] (Șfg) Înștiințare făcută de un stat altui stat, prin notă diplomatică, în care i se atrage atenția că, în cazul în care ar săvârși (sau s-ar abține de la a săvârși) anumite acte, se vor lua măsuri de constrângere sau se va porni război împotriva lui.
3. [CADE] *ULTIMATUM sbst. 1 ⏲ Condițiunile cele din urmă și irevocabile făcute de o putere alteia cu care e în conflict; neacceptarea lor aduce după sine ruperea relațiilor diplomatice și de multe ori războiul ¶ 2 Cele din urmă propuneri pe care le face cineva spre a încheia o afacere ¶ 3 Hotărîre irevocabilă, ultim cuvînt [fr.].
4. [DEX '98] ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. [Var.: (înv.) ultimat s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum.
5. [DLRLC] ULTIMATUM, ultimatumuri, s. n. Comunicare cuprinzînd condițiile irevocabile și hotărîtoare pe care o putere, un stat, un împuternicit etc. le pune altui stat, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor reciproce. Politica forței, violenței, ultimatumurilor, politica dusă de imperialismul cotropitor se lovește de hotărîrea fermă a Țării Sovietice de a lupta prin toate mijloacele împotriva dezlănțuirii unui nou război. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 10. ◊ (Adjectival) Mecanicii își însușesc memoriul-ultimatum prezentat guvernului de organizațiile roșii. PAS, Z. IV 220. ◊ Fig. «Dacă nu-mi scrii, nu-ți pot scrie nici eu»... Nu i-am putut răspunde nici la acest ultimatum. IBRĂILEANU, A. 33. – Variantă: ultimat (ODOBESCU, S. III 536) s. n.
6. [DN] ULTIMATUM s.n. Cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ♦ Hotărîre irevocabilă, ultim cuvînt. [Var. ultimat s.n. / < fr. ultimatum, cf. lat. ultimus – ultimul].
7. [MDN '00] ULTIMATUM s. n. cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ◊ hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. (< fr. ultimatum, germ. Ultimatum)
8. [Șăineanu, ed. VI] ultimatum n. 1. ultimele condițiuni puse la un tractat; 2. rezoluțiune definitivă și irevocabilă, cuvântul cel din urmă.
9. [DEX '09] ULTIMAT s. n. v. ultimatum.
10. [MDA2] ultimat sn vz ultimatum
11. [DN] ULTIMAT s.n. v. ultimatum.
12. [Scriban] *ultimát n., pl. e și urĭ (lat. modern ultimatum, dedus din ultimare, a ajunge la sfîrșit [timpul]). Ultimu cuvînt pe care un stat îl adresează altuĭa și după care, dacă nu e ascultat, urmează ruperea relațiunilor diplomatice saŭ războĭu: a adresa un ultimat.
13. [DOOM 3] ultimatum s. n., pl. ultimatumuri
14. [DOOM 2] ultimatum s. n., pl. ultimatumuri
15. [MDO] ultimatum
16. [IVO-III] ultimatum.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL