1. [DEX '09] UITIT, -Ă, uitiți, -te, adj. (Reg.) Distrat, visător. – Cf. uita.
2. [MDA2] uitit1 sn [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ? / E: ns cf uita] (Îvr) 1 Lipsă de atenție. 2 Nechibzuință.
3. [MDA2] uitit2, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 83719 / Pl: ~iți, ~e / E: ns cf uita] (Mol) 1-2 Uituc (1-2). 3-4 Uitat2 (1-2). 5-6 Neatent. 7-8 Gânditor (1-2). 9-10 Dezorientat (2). 11-12 Surprins.
4. [CADE] UITIT adj. Mold. Distrat, cu gîndul aiurea: se uita spărios și ~ la Dan (EMIN.); zi mai bine, ~ ca un poet (ALECS.); privind ~ pe apa Prutului, își năbușe dorul (VLAH.).
5. [DLRLC] UITIT, -Ă, uitiți, -te, adj. Care uită ușor; uituc. Nu-nțăleg, soro, ce-am pățit de vro 20 de ani încoaci, sînt cam uitit. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ Distrat, visător. Ilinca stă nemișcată pe prispă. Ochii ei cată uitiți înspre pădurea arămie care îmbracă dealul din față. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Omul se uita spărios și uitit la Dan. EMINESCU, N. 62.
6. [Scriban] uĭtít (est) și uĭtúc (vest), -á adj. Care uĭtă lesne, distrat: om uĭtit. Subst. Ĭa un uĭtuc!
7. [DOOM 3] uitit (reg.) adj. m., pl. uitiți; f. uitită, pl. uitite
8. [DOOM 2] uitit (reg.) adj. m., pl. uitiți; f. uitită, pl. uitite
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL