1. [DEX '09] UIMITOR, -OARE, uimitori, -oare, adj. Care uimește; surprinzător, uluitor, tulburător. ♦ Excepțional, extraordinar. – Uimi + suf. -tor.
2. [MDA2] uimitor, ~oare av, a [At: CANTEMIR, IST. 61 / Pl: ~i, ~oare / E: uimi + -tor] (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prepoziția „de” exprimă ideea de superlativ absolut) 1-2 (Într-un mod) care provoacă o mare (și neașteptată) mirare Si: surprinzător, uluitor (1-2), tulburător. 3-4 (Într-un mod) care stârnește admirație Si: surprinzător, uluitor (3-4), tulburător. 5-6 (Într-un mod) care impresionează profund Si: surprinzător, uluitor (5-6), tulburător.
3. [CADE] UIMITOR adj. verb. UIMI. Care uimește, care umple de mirare adîncă: era una din acele nopți de vară în care natura întreagă își deschide comorile uimitoarelor sale frumuseți (FIL.).
4. [DLRLC] UIMITOR, -OARE, uimitori, -oare, adj. Care uimește (prin calitățile sau valoarea ce are); surprinzător, uluitor. Eminescu avea cunoștințe uimitoare în ceea ce privește literatura universală. L. ROM. 1953, nr. 1, 46. ♦ Minunat, admirabil, extraordinar. Un biet vătaf de curte... El a văzut castelul în vremuri uimitoare. MACEDONSKI, O. I 23. Acteon... a cutezat să-și desfăteze vederile cu uimitoarea priveliște a castei zeițe, scăldîndu-se în pîrîu. ODOBESCU, S. III 56.
5. [Șăineanu, ed. VI] uimitor a. care uimește: frumusețe uimitoare.
6. [Scriban] uĭmitór, -oáre adj. Care te uĭmește: o frumuseță uĭmitoare. Adv. Uĭmitor de frumoasă.
7. [DOOM 3] uimitor adj. m., pl. uimitori; f. sg. și pl. uimitoare
8. [DOOM 2] uimitor adj. m., pl. uimitori; f. sg. și pl. uimitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL