1. [DEX '09] UIMIRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi.
2. [MDA2] uimire sf [At: (a. 1694) GCR I, 313/32 / Pl: ~ri / E: uimi] 1 Mirare. 2 Admirație. 3 (Îlav) Cu (sau înv în) ~ Mirat. 4 Emoție (1). 5 (Înv) Arătare (24). 6 (Îe) A pune în ~ A surprinde.
3. [CADE] UIMIRE sf. Faptul de a uimi: mirare adîncă, surprindere.
4. [DLRLC] UIMIRE s. f. Acțiunea de a (se) uimi și rezultatul ei; mirare, surprindere, admirație, tulburare. Niciodată laudele și uimirile celor de acasă nu sînt în proporție cu entuziasmul nostru. SADOVEANU, N. F. 85. A doua zi, uimire mare, spaimă în norod. GALACTION, O. I 259. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. ALECSANDRI, O. P. 87. ◊ Loc. adv. Cu uimire = în mod minunat. E privighetoarea dulce care spune cu uimire Tainele inimii sale, visul ei de fericire. ALECSANDRI, P. A. 126.
5. [Șăineanu, ed. VI] uimire f. mirare adâncă.
6. [Scriban] uĭmíre f. Mirare adîncă: constată cu uĭmire că baniĭ dispăruse.
7. [DEX '09] UIMI, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (Înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec.
8. [MDA2] uimi [At: CANTEMIR, HR. 300 / V: (reg) ugni / Pzi: ~mesc / E: slv оуіѧти, оуимѫ „a răpi”, „a sustrage”] 1 vt(a) A provoca o mare (și neașteptată) mirare Si: a surprinde, a ului2 (1). 2 vt(a) A stârni admirație Si: a ului2 (2). 3 vt(a) A impresiona profund Si: a emoționa (2), a ului2 (3). 4-5 vr A fi cuprins de mirare (sau de admirație). 6-7 vtr (Înv) A (se) zăpăci. 8 vt (Sst) A imita.
9. [CADE] UIMI (-mesc) I. vb. tr. A pricinui mare mirare, a mira din cale afară, a surprinde: m’am apucat și eu de am făcut colo ce vezi, ca să te uimesc cînd vei veni (ISP.). II. vb. refl. A rămînea mirat din cale afară, a se umplea de mirare: mă ciudii întru mine și mă uimii, că nemică nu văzusem mainte de aceasta în peșteră (DOS.); cum au zărit zmeii pe Titirez, s’au uimit cu toții de o piercitură ca aceasta (SB.) [vsl. ujmą<ujęti „a lua, a răpi”; bg. uemamŭ „a paraliza, a înlemni”; comp. pentru înțeles fr. ravir, transporter, germ. hinreissen „a răpi; a uimi”].
10. [CADE] UIMIT adj. p. UIMI. Foarte mirat, surprins: Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri (EMIN.).
11. [CADE] UIMITOR adj. verb. UIMI. Care uimește, care umple de mirare adîncă: era una din acele nopți de vară în care natura întreagă își deschide comorile uimitoarelor sale frumuseți (FIL.).
12. [DLRLC] UIMI, uimesc, vb. IV. Tranz. 1. A produce mirare sau admirație, a surprinde puternic, a impresiona profund. V. ului. Vorbești cu un calm care mă uimește. BARANGA, I. 184. O păsărică vine, prevestind țărmuri vecine... Pe catarg ea saltă, cîntă, Ne uimește, ne încîntă Ș-apoi zboară ca un vis. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Absol. A uimit mai ales noutatea cea mai proaspătă. CAMIL PETRESCU, U. N. 170. Fie Răzvan ori și unde, el tot țeara ș-o iubește, Dacă prin faptele sale se rădică și uimește. HASDEU, R. V. 123. ♦ Refl. A fi cuprins de mirare sau de admirație. Cît viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește. ALECSANDRI, P. II 91. ◊ Fig. Văile și munții se uimesc auzindu-i cînticele. EMINESCU, N. 5. Ce netedă cîmpie! cum ochiul se uimește! ALEXANDRESCU, P. 88. 2. (Învechit) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. Mă uimești dacă nu mîntui... Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i. EMINESCU, O. I 154. Vinul... îngreuiază trupul și uimește și îmbată mintea. PISCUPESCU, O. 200. ◊ Refl. Pînă acum tu ești ca unul care a găsit o comoară... Se uimește, nu-i vine a crede. SADOVEANU, O. VII 88. Hamalul, carele nu mai văzuse să aibă atîta sumă de bani de cînd se născuse, se uimi de bucurie. GORJAN, H. II 15.
13. [Șăineanu, ed. VI] uimì v. a (se) confunda de mirare (dinaintea unui lucru neașteptat), a se pierde cu firea. [Slav. UĬMÕ, a răpi (cf. sub raportul sensului, fr. ravir)].
14. [Scriban] uĭmésc v. tr. (vsl. u-imati, a lua, a substrage, u-ĭenti, u-imon, a lua, a despoĭa, d. ĭentĭ-imon, a prinde. V. uĭum, năĭmesc, primesc). Umplu de o adîncă mirare, speriĭ: neașteptata aparițiune a jandarmilor ĭ-a uĭmit pe tîlharĭ, toțĭ s’aŭ uĭmit de luxu luĭ. V. uluĭesc.
15. [DOOM 3] uimire s. f., g.-d. art. uimirii; pl. uimiri
16. [DOOM 2] uimire s. f., g.-d. art. uimirii; pl. uimiri
17. [DOOM 3] uimi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uimesc, 3 sg. uimește, imperf. 1 uimeam; conj. prez. 1 sg. să uimesc, 3 să uimească
18. [DOOM 2] uimi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uimesc, imperf. 3 sg. uimea; conj. prez. 3 să uimească
19. [DER] uimi (uimesc, uimit), – vb. – A surprinde, a admira, a ului. Sl. ujeti, ujmą „a fura”, ujmati „a sustrage” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin), cf. fr. ravir, sp. arrebatar. – Der. uimăci, vb. (a ameți, a năuci), prin contaminare cu buimăci; uimeală (var. uimăceală), s. f. (mirare, surprindere); uimitor, adj. (care uimește, care surprinde).
20. [Argou] A UIMI a lăsa cu gura căscată (pe cineva), a lăsa mască / paf / țuț, a rupe gura lumii / târgului, a speria.
21. [DAS] UIMIRE. Subst. Uimire, mirare, nedumerire, minune (rar); surpriză, surprindere, frapare, stupefacție (livr.), stupefiere (livr.), stupoare, consternare, consternație, uluire, uluială, contrariere, epatare, năucire, năuceală, năucie (rar), perplexitate. Șoc, stres. Emoție, emoționare, impresie (puternică), tresărire, tresăritură (rar), tulburare; buimăceală, buimăcire, zăpăceală, zăpăcire. Încremenire, încremeneală, înlemnire, înmărmurire, înghețare (fig.), împietrire (fig.). Minune, minunăție, miracol. Senzație, știre senzațională, bombă (arg.), lovitură de trăsnet, lovitură de teatru. Strigăt de uimire, exclamare, exclamație. Adj. Uimit, mirat, minunat, nedumerit, surprins, frapat, contrariat, stupefiat (livr.), uluit, consternat, năuc, năucit, perplex, șocat. Emoționat, tulburat, impresionat, copleșit, buimac, buimăcit, buimatic (rar), zăpăcit, amețit (fig.), aiurit. Încremenit, înlemnit, împietrit (fig.), înghețat (fig.), înmărmurit. Ciudat, bizar, straniu, insolit; uimitor, impresionant, emoționant, tulburător; neașteptat, surprinzător, frapant, teribil; uluitor, zăpăcitor, năucitor, înmărmuritor (rar); epatant, șocant. Neobișnuit, nemaiauzit, nemaivăzut, nemaipomenit; de necrezut, incredibil, inimaginabil, de nedescris; excepțional, extraordinar, fenomenal, senzațional; miraculos, supranatural. Vb. A fi uimit (mirat, surprins); a se mira, a se uimi, a se minuna, a se năuci, a se ului (înv.), a tresări, a rămîne năucit (uluit, stupefiat), a rămîne cu gura căscată, a rămîne paf (fam.), a face ochii mari, a privi cu ochii mari, a-și face cruce (cu stînga), a sta locului, a-i sta cuiva mintea în loc, a nu-și crede ochilor, a nu-i veni să-și creadă ochilor; a înlemni, a înmărmuri, a încremeni, a îngheța (fig.), a împietri (fig.), a rămîne înmărmurit (înlemnit, împietrit, încremenit), a rămîne ca lovit de trăsnet. A uimi, a mira, a minuna, a consterna, a frapa, a contraria, a epata, a stupefia (livr.), a ului, a năuci, a lăsa perplex, a face pe cineva paf (fam.), a lăsa cu gura căscată. A emoționa, a impresiona, a tulbura, a răscoli sufletul, a întoarce pe dos (fam.), a zăpăci. A face senzație. Adv. Cu uimire, cu mirare, cu stupefacție. (În mod) surprinzător, pe neașteptate, prin surprindere. V. admirație, entuziasm, nemișcare, nou, superlative.
22. [CECC] Impavidum ferient ruinae (lat. „Ruinele îl vor uimi fără să-l emoționeze”) – Horațiu a închinat mai multe ode oamenilor întreprinzători, celor care urmăresc cu nestrămutată credință o țintă, celor stăpîni pe convingerile lor și pe care nimic, nici nenorocirile, nici suferințele, nici insuccesele nu-i pot clinti. În admirație pentru curajul primului navigator, Horațiu l-a calificat (Vezi Ode I, 3) plămădit din aes triplex (din „triplu bronz”) expresie care a rămas pînă astăzi și servește spre a caracteriza temeritatea descoperitorilor și exploratorilor. Tot de la el a rămas vorba (din aceeași odă, versul 27): Audax Iapeti genus (îndrăznețul neam al lui Iapet) aplicată lui Prometeu, iar astăzi folosită pentru a desemna pe toți cutezătorii care dezvăluie tainele naturii. Și tot Horațiu a cîntat în Oda a III-a neclintita tărie a omului care, chiar dacă s-ar prăbuși cerul și lumea ar fi prefăcută în ruine, ar rămîne mai departe credincios idealului său, fără măcar ca acest dezastru să-l miște. Din această odă au fost desprinse și transformate în expresii două versuri: primul – Iustum et tenacem propositi virum... (Omul drept și tenace în ceea ce urmărește...) și al optulea: impavidum ferient ruinae, versul ce încheie elogiul făcut unui asemenea om, pe care „ruinele îl vor uimi, dar nu-l vor emoționa”. Expresia se folosește deci la adresa celor care nu se lasă doborîți de evenimente ș.a.m.d. (Vezi și Iustum et tenacem). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL