1. [MDA2] țuțurat1, ~ă a [At: ALR SN V h 1 509/316 / Pl: ~ați, ~e / E: țuțur2 + -at] (Trs) 1-2 Țuguiat (1-2).
2. [MDA2] țuțurat2, ~ă a [At: SCL 1980, 96 / Pl: ~ați, ~e / E: țuțura1] (Trs) Mândru.
3. [MDA2] țorțura v vz țurțura
4. [MDA2] țurțura [At: CIHAC, II, 435 / V: ~ri (Pzi: 3 ~rește), țor~, țuțura / Pzi: 3 țurțură / E: fo] (Reg) 1 vi (D. apă) A picura. 2 vi (D. apă) A șiroi3. 3-4 vim A țârțâra (2-3). 5 vim A cădea măzăriche.
5. [MDA2] țurțuri v vz țurțura
6. [MDA2] țuțura1 [At: KLEIN, D. 444 / Pzi: țuțur / E: țuțur2] 1 vt (Trs; Mar) A trage pe cineva de păr, de urechi, de nas. 2 vr (Reg; fig) A fi îngâmfat.
7. [MDA2] țuțura2 v vz țurțura
8. [CADE] ❍ȚUȚURA (-țur) vb. tr. Trans. A trage (de păr, de urechi): el se apropie de cal, îl țuțură de urechi... apoi se urcă și plecă (SLV.).
9. [DLRLC] ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Transilv.) A scutura pe cineva trăgîndu-l de păr sau de urechi. Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
10. [DLRM] ȚUȚURA, țuțur, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage pe cineva de păr sau de ureche.
11. [DAR] țurțura, pers. 3 sg. țurțură, vb. I (reg.) a picura; a ploua puțin; a cădea măzăriche.
12. [DAR] țuțura, țuțur, vb. I (reg.) 1. a trage de păr, de urechi. 2. a fi mândru.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL