1. [DEX '09] TURCIT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.
2. [MDA2] turcit, ~ă a [At: NECULCE, L. 16 / Pl: ~iți, ~e / E: turci] 1 Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor (4). 2 (Înv) Supus turcilor (4).
3. [DLRLC] TURCIT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat (sau a fost silit să adopte) limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Iancule, romîn turcit, Ce te porți așa gătit? TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Rar) Plecat, supus turcilor. Ion-vodă scrisese către doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugîndu-i să-i ajute, la nevoie chiar contra poruncelor turcitului lor rege. HASDEU, I. V. 111.
4. [DEX '09] TURCI, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.
5. [MDA2] turcesc, ~ească [At: URECHE, L. 123 / V: (îvr) tor~ / Pl: ~ești / E: turc + -esc] 1-2 a Care aparține Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (20-21). 3 a Originar din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (22). 4-5 a Privitor la Turcia sau la turci (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (23-24). 6-7 a Caracteristic Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (25-26). 8 a Ca al turcilor (4) Si: turc (27). 9 a (Pex) Mahomedan. 10 a (Pop; îs) Dreptate (sau judecată) ~ească Dreptate (sau judecată) arbitrară. 11 a (Pop; îs) Dobândă ~ească Dobândă cămătărească. 12 a (Îs) Cafea ~ească Băutură preparată dintr-o pulbere fină, obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu zahăr. 13 a (Îs) Baie ~ească Baie de abur. 14 a (Pop; îs) Zmeu ~ Zmeu făcut din hârtie legată cu ață în două colțuri și cu o coadă mică de cârpă și care, atunci când se înalță, se clatină mereu Si: turcaleț1. 15 a (Mun; îc) Mere-~ești Varietate de mere lunguiețe, de culoare roșie. 16 a (Reg; îc) Pere-~ești Pere-murgi Cf murg1. 17 a (Înv; îc) Struguri-~ești Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18 a (Îs) Alune ~ești Fructele comestibile ale arbustului Corylus Colurna. 19 a (Îas) Fructele comestibile ale arbustului Corylus tubulosa. 20 a (Îc) Dovleac (sau, pop, bostan)- ~ Varietate de dovleac cu fructul mare, turtit, comestibil Si: dovleac-alb (Cucurbita maxima). 21 a (Îc) Porumb (sau, pop, păpușoi)-~ Varietate de porumb cu știulete gros, format din multe rânduri de boabe de culoare albicioasă. 22 a (Bot; îc) Izmă-~ească Izmă-creață (Mentha suaveolens). 23 a (Mun; îc) Găină-~ească Specie de găină pitică. 24 a (Pfm; îe) A fi ca o (sau cu obraz de) babă ~ească Se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. 25 a (Fam; îs) Față ~ească Față încruntată. 26-27 sf, a (Rar; șîs limba ~ească) Turca (18-19).
6. [MDA2] turci [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pzi: ~rcesc / E: turc] 1-2 vtr A (se) asimila cu populația turcă (22) și, în special, cu religia mahomedană. 3 vt (Pfm) A bate pe cineva. 4 vr (Pfm; fig) A se ameți de băutură Si: a se îmbăta.
7. [DLRLC] TURCI, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.
8. [Șăineanu, ed. VI] turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.
9. [Scriban] 2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și turcífic, a -á (neol.).
10. [DOOM 3] turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, 3 sg. turcește, imperf. 1 turceam; conj. prez. 1 sg. să turcesc, 3 să turcească
11. [DOOM 2] turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 să turcească
12. [DE] MIHNEA TURCITUL, domn al Țării Românești (1577-1583 și 1585-1591). A dus o politică fiscală apăsătoare, extinsă și asupra unor categorii privilegiate, pentru a putea față cererilor turcești și pentru a-l înlătura pe Petru Cercel, competitorul său. Mazilit în 1591, a trecut la mahomedanism, primind sangeacatul de Nicopole.
13. [Argou] turci, turcesc v. r. a se îmbăta, a fi în stare de ebrietate
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL