1. [DEX '09] TURBURE adj. v. tulbure.
2. [MDA2] turbure2 sf [At: DRLU / E: mg turbolya, turbulya] (Bot; reg) 1 Hasmațuchi (1) (Anthriscus cerefolium). 2 (Îc) ~-sălbatică Hasmațuchi (2) (Anthriscus silvestris).
3. [MDA2] turbure1 a vz tulbure
4. [DEX '98] TURBURE adj. v. tulbure.
5. [Șăineanu, ed. VI] turbure a. 1. care nu e limpede: apă turbure; 2. fig. întunecat: în turburea ’mpărăție a umbrelor EM. [Lat. *TURBULUS = TURBIDUS]. ║ adv. nedeslușit: a vedea turbure. ║ m. Bot. asmaciuc.
6. [Scriban] túrbure (vest) și túlbure (est) adj. (lat. *túrbulus îld. túrbidus, turbure, supt infl. luĭ limpede, răpede). Nelimpede, întunecat din pricina nomoluluĭ, a drojdiiĭ orĭ a aburuluĭ din aer: apă, vin, atmosferă turbure. Fig. Întunecat, deranjat, painjinit: minte, privire, turbur. Nesigur, amenințător: situațiunea politică e turbure. Adv. A vedea, a se vedea turbure.
7. [DEX '09] TULBURA, tulbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turbura vb. I] – Lat *turbulare (< turbare).
8. [DEX '09] TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: turbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus).
9. [DEX '09] TURBURA vb. I v. tulbura.
10. [MDA2] tulbura [At: COD. VOR. 154/12 / V: (înv) turb~ / Pzi: tulbur / E: ml *turbulare] 1-2 vtr A face ca un lichid să-și piardă sau a-și pierde limpezimea. 3 vr (D. ape) A se învolbura. 4 vt (Înv; fig; c. i. limba) A amesteca cuvinte din diferite limbi. 5 vr (D. cer) A se acoperi cu nori Si: a se înnora, a se întuneca. 6 vr (D. vreme) A se schimba în rău Si: a se posomori, a se strica. 7 vr (D. ochi sau vedere) A-și pierde claritatea Si: a se împăienjeni, (îvr) a se turba (3). 8-9 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde liniștea Si: a (se) agita, a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a răscoli. 10 vt (Fig) A excita (3). 11-12 vtr (Fig) A (se) supăra foarte tare Si: a se mânia. 13-14 vtr (Fig) A face să-și piardă sau a-și pierde judecata limpede, normală Si: a (se) întuneca, a (se) zăpăci. 15 vr (Înv; fig) A se răzvrăti. 16 vt (Înv; fig) A pedepsi. 17 vt (Fig) A incomoda într-o activitate Si: a deranja, a perturba, a stânjeni, a stingheri. 18 vt (Înv; fig) A strica ordinea. 19-20 vtr (Pfm; fig) A (se) mișca. 21 vt (Înv; fig; c. i. un traseu) A face să se piardă Si: a șterge. 22 vt A deranja cursul normal, funcționarea normală Si: a deregla.
11. [MDA2] tulbure a [At: MINEIUL (1776), 68r1/16 / V: (înv) turb~, (îvr) turbur / Pl: ~ri / E: ml *turbulus cf lat turbulentus] 1 (D. lichide) Lipsit de limpezime Si: tulburat2 (1). 2 (D. ape) Tulburat2 (2). 3 (D. cer) Tulburat2 (3). 4 (D. vreme) Tulburat2 (4). 5 (D. negură, ceață etc.) Prin care nu poate trece lumina Si: opac. 6 Lipsit de lumină Si: întunecat. 7 (D. lumină, culori etc.) Care este neclar Si: vag. 8 (Fig) Care este greu de înțeles Si: confuz, încurcat, nedeslușit. 9 (Fig; d. afaceri) Care este dubios Si: suspect. 10 (Reg; d. ouă) Clocit2 (2). 11 (D. ochi, privire) Lipsit de claritate Si: împăienjenit, tulburat2 (5). 12-13 (Fig) Tulburat2 (6-7). 14 (Fig) Care este nedefinit Si: difuz, nebulos, neclar. 15 (Fig) Lipsit de luciditate. 16 (Pfm; fig) Tulburat2 (8). 17 (Fig; d. situații sociale, politice) Care este nesigur Si: agitat, tulburat2 (10), (înv) neașezat.
12. [MDA2] turbur1 a vz tulbure
13. [MDA2] turbura v vz tulbura
14. [CADE] APA TURBURE BUȘTENI ADUCE (pr.) = Ca să produci ceva trebue să te trudești.
15. [DEX '98] TULBURA, tulbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turbura vb. I] – Lat. *turbulare ( < turbare).
16. [DEX '98] TULBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: turbure adj.] – Lat. *turbulus ( = turbidus).
17. [DLRLC] TULBURA, tulbur, vb. I. (Și în forma turbura) 1. Tranz. (Cu privire la apă și la alte lichide) A face să fie tulbure (agitînd, amestecînd cu alte substanțe, îndeosebi cu impurități). Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194. Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237. Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. id. ib. 264. 2. Refl. (Despre ape) A deveni tulbure, a se agita, a se răscoli, a se învolbura. Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25. ◊ Tranz. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5. ♦ (Despre cer) A se acoperi de nori, a se înnora; (despre vreme) a se posomorî, a se întuneca. Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25. Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP. 3. Tranz. A face ca cineva să-și piardă liniștea, cumpătul; a neliniști, a emoționa, a îngrijora. Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141. O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29. Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244. ◊ Refl. Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179. Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121. Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240. ♦ (Cu privire la facultățile sau simțurile omului) A zăpăci, a întuneca. Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252. Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85. Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102. De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22. ◊ Refl. Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275. ♦ Refl. (Rar) A se enerva, a se agita. Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56. 4. Tranz. A scoate din fire; a supăra foarte tare; a mînia. Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 37. Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466. ◊ Refl. Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83. Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119. ♦ A chinui. Tare m-a mai turburat cu răutatea și nebunia ei. DUMITRIU, N. 121. 5. Tranz. A deranja, a stingheri, a incomoda; a strica. Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317. De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11. Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45. – Variantă: turbura vb. I.
18. [DLRLC] TULBURE, tulburi, adj. (Și în forma turbure) 1. (Despre apă și alte lichide, în opoziție cu limpede) Lipsit de transparență, amestecat cu impurități; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338. Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă. EMINESCU, O. IV 123. Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure v. apă (2). ♦ (Despre cer, p. ext. despre vreme) Întunecat, cețos, posomorît. Cerul era turbure către asfințit. SAHIA, N. 91. Un cer hursuz, tulbure și fără soare sta încremenit deasupra cîmpiilor moarte și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Vremea e turbure, curînd o să tune. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ Fig. Difuz; vag, neclar. Un întunerec turbure acoperă munții. BOGZA, C. O. 63. Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. ♦ (În opoziție cu clar, logic) Greu de înțeles, confuz, zăpăcit, încurcat. Înțelegerea lui Isidor Abramovici deveni turbure. SAHIA, N. 86. 2. (Despre ochi, privire, vedere) Lipsit de limpezime, de claritate; împăienjenit. Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5. În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34. Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198. ◊ (Adverbial) Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65. 3. Fig. (Despre stări sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat. Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79. ♦ (Despre stări psihice) Frămîntat, zbuciumat, neliniștit. Cu cîteva cuvinte, Caragiale zugrăvește o întreagă stare sufletească, o stare tulbure și dureroasă. GHEREA, ST. CR. II 137. – Variantă: turbure adj.
19. [DCR2] tulbură-sărbătoare sint. s. (franțuzism) Persoană care strică buna dispoziție a altora ◊ „O trupă de «tulbură-sărbătoare» a pătruns în sală.” R.lit. 32/94 p. 11 (trad. fr. trouble-fête)
20. [Șăineanu, ed. VI] tulburà v. V. turburà: (munții) apele ’și tulburau AL.
21. [Șăineanu, ed. VI] turburà v. (activ) 1. a face turbure: a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă: viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine: a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă: a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului: asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe: a turbura o convorbire. ║ (reciproc) 1. a deveni turbure: cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-și pierde cumpătul: oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].
22. [Scriban] túlbur, V. turbur.
23. [Scriban] túrbur (vest) și túlbur (est), a -á v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s’a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s’a turburat.
24. [IVO-III] turbure adj.
25. [DOOM 3] tulbura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tulbur, 3 tulbură; conj. prez. 1 sg. să tulbur, 3 să tulbure
26. [DOOM 3] tulbure adj. m. și f., pl. tulburi
27. [DOOM 2] tulbura (a ~) vb., ind. prez. 3 tulbură
28. [DOOM 2] tulbure adj. m. și f. tulbure; pl. m. și f. tulburi
29. [MDO] tulbure
30. [IVO-III] turbur, -ra inf.
31. [DER] turbure adj. – Lipsit de limpezime. – Var. tulbure și der. Mr. turbur. Lat. *túrbulus (Pușcariu 1774; Philippide, II, 565; REW 8998), cf. calabr. trúvolo, túrbulu, sicil. trúbbulu, lom. tórbor, prov. trebol, fr. trouble, cat. terbol, alb. tarbulj. – Der. turbura (mr. turburare), vb. (a-și pierde claritatea), din lat. *turbŭlāre (Pușcariu 1774; REW 8997), cf. prov. treblar, fr. troubler, alb. turbuljoń; turburător, adj. (care tulbură; agitator; neliniștitor); turbureală, s. f. (faptul de a fi tulbure, agitație, neliniște); turburel, s. m. (vin nou, încă nelimpezit); turburiu (var. turburos), adj. (tulbure, întunecat, închis).
32. [DER] turbure (-ri), s. m. – Hasmuțachi (Anthriscus cerefolium). Mag. turbolya (Tiktin), cu apropiere de turbure.
33. [Argou] pescuitor în ape tulburi expr. 1. om cu preocupări dubioase, om cu intenții necurate. 2. persoană care instigă la tulburarea ordinii publice, la conflict între facțiuni politice rivale.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL