1. [DEX '09] ȚUICĂRI, țuicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
2. [MDA2] țuicări vr [At: I. CR. V, 152 / Pzi: ~resc / E: țuică1 + -ări] 1 (Fam) A bea țuică1 (1) împreună cu cineva Si: (fam) a se țuicui, a se țuiculi. 2 (Reg) A se îmbăta.
3. [DEX '98] ȚUICĂRI, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
4. [DLRLC] ȚUICĂRI, țuicăresc, vb. IV. Refl. reciproc. A se cinsti cu țuică; a se țuicui.
5. [MDA2] țuica1 vi [At: TEAHA, C. N. 278 / P: țu-i~ / Pzi: 3 țuică / E: țuică] (Trs; d. cucuvea) A scoate sunete caracteristice.
6. [MDA2] țuica2 vr [At: ALR I,1 703/63 / Pzi: țuic / E: ns cf huțuța] (Reg) A se da în leagăn.
7. [DOOM 3] țuicări (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicăresc, 3 sg. se țuicărește, imperf. 1 sg. mă țuicăream; conj. prez. 1 sg. să mă țuicăresc, 3 să se țuicărească; imper. 2 sg. afirm. țuicărește-te; ger. țuicărindu-mă
8. [DOOM 2] !țuicări (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicăresc, imperf. 3 sg. se țuicărea; conj. prez. 3 să se țuicărească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL