1. [DEX '09] TRIANGULAȚIE, triangulații, s. f. Metodă de lucru geodezică prin care se determină coordonatele punctelor de pe teren. ♦ Ansamblu de triunghiuri de pe teren, care constituie infrastructura oricărei ridicări topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
2. [MDA2] triangulație sf [At: COSTINESCU / P: tri-an~ / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr triangulation] 1 Ansamblu de operații geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisă a coordonatelor unui număr de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale căror vârfuri sunt aceste puncte. 2 Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie baza oricărei măsurători topografice.
3. [DEX '98] TRIANGULAȚIE, triangulații, s. f. Ansamblu de operații geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisă a coordonatelor unui număr de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale căror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie baza oricărei măsurători topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
4. [DLRLC] TRIANGULAȚIE s. f. Operație de stabilire, pe o porțiune a suprafeței pămîntului, a unei rețele de triunghiuri, formată din puncte materializate pe teren, pornind de la o bază de lungime relativ mică, însă măsurată cu precizie; servește la ridicări geodezice pe suprafețe întinse, prin raportarea punctelor terenului la vîrfurile triunghiurilor. ♦ Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie infrastructura oricărei măsurători terestre.
5. [DN] TRIANGULAȚIE s.f. Operație trigonometrică prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri și determinînd elementele acestora. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicări geodezice. [Gen. -iei. / cf. fr. triangulation].
6. [MDN '00] TRIANGULAȚIE s. f. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren. ◊ rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice. (< fr. triangulation)
7. [MDA2] triangulațiune sf vz triangulație
8. [Scriban] *triangulațiúne f. (mlat. triangulátio, -ónis). O operațiune trigonometrică (inventată de Snellius la 1617) pin care se rîdică planu unuĭ teren împărțindu-l în triunghĭurĭ. – Și -áție.
9. [DOOM 3] triangulație (desp. tri-an-, -ți-e) s. f., art. triangulația (desp. -ți-a), g.-d. art. triangulației; pl. triangulații, art. triangulațiile (desp. -ți-i-)
10. [DOOM 2] triangulație (tri-an-, -ți-e) s. f., art. triangulația (-ți-a), g.-d. art. triangulației; pl. triangulații, art. triangulațiile (-ți-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL