1. [DEX '09] TRANZIENȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en-. – Scris și: transiență] – După engl. transience.
2. [MDA2] tranziență sf [At: DEX / P: ~zi-e~ / S și: (înv) ~nsi~ / E: eg transience] 1 (Liv) Caracterul a ceea ce este trecător Si: efemeritate. 2 (Fiz) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite.
3. [DEX '98] TRANZIENȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en- – Scris și: transiență] – După engl. transience.
4. [DN] TRANZIENȚĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificînd caracterul instabil, continua devenire a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relații și de adaptare a omului la noile relații. [Pron. -zi-en-, var. transiență s.f. / cf. it. transienza].
5. [MDN '00] TRANZIENȚĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realității, care impune o permanentă modificare a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relații și a omului la noile condiții. (< engl. transience)
6. [DN] TRANSIENȚĂ s.f. v. tranziență.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL