1. [DEX '09] TRÂMBIȚARE, trâmbițări, s. f. Acțiunea de a trâmbița și rezultatul ei; sunet produs de trâmbiță. – V. trâmbița.
2. [MDA2] trâmbițare sf [At: GCR I, 233/27 / V: (înv) ~ita~, (îvr) trom~ / Pl: ~țări / E: trâmbița] 1 Producere a unui sunet din trâmbiță (1) Si: trâmbițat1 (1). 2 (Fam; fig) Răspândire a unei informații Si: divulgare, (fam) trâmbițat1 (2). 3-4 Trâmbițat1 (3-4).
3. [DEX '09] TRÂMBIȚA, trâmbițez, vb. I. 1. Intranz. A cânta, a suna din trâmbiță. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspândi, a divulga; a bate toba. – Din trâmbiță.
4. [MDA2] tâmbrițar sm vz trâmbițar
5. [MDA2] trâmbicer sm vz trâmbițar
6. [MDA2] trâmbita v vz trâmbița
7. [MDA2] trâmbitare sf vz trâmbițare
8. [MDA2] trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ~țez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.
9. [MDA2] trâmbițar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 56/27 / V: (îvp) ~icer, (înv) ~iu, trimbicer, (reg) tâmbri~ / Pl: ~i / E: trâmbiță + -ar] 1 (Îvp) Trâmbițaș (1). 2 (Bot; reg) Catalpă (Catalpa bignonioides).
10. [MDA2] trâmbițariu sm vz trâmbițar
11. [MDA2] trimbicer sm vz trâmbițar
12. [MDA2] trimbița v vz trâmbița
13. [MDA2] trombițare sf vz trâmbițare
14. [DLRLC] TRÎMBIȚA, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.
15. [DLRLC] TRÎMBIȚAR, trîmbițari, s. m. (Rar) Trîmbițaș. Celuia ce înțelege, țînțaru-i e trîmbițar; Iar celui ce nu-nțelege, tobe, surle-s în zadar. PANN, P. V. II 14.
16. [DLRLC] TRÎMBIȚARE, trîmbițări, s. f. Acțiunea de a trîmbița și rezultatul ei; sunetul produs de trîmbiță. De departe răzbăteau trîmbițări slabe, pierdute. SADOVEANU, O. VII 32. ◊ Fig. De departe, de departe, de la casa din marginea pădurii poate, vine o trîmbițare slabă, pierdută, de cucoș. SADOVEANU, O. VII 333. Cobăile... au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit, măcăit, gîgîit, scuturături de aripi și trîmbițări de cocoș. C. PETRESCU, R. DR. 49.
17. [DLRM] TRÎMBIȚAR, trîmbițari, s. m. (Rar) Trîmbițaș. – Din trîmbiță + suf. -ar.
18. [Șăineanu, ed. VI] trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.
19. [Scriban] trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.
20. [DOOM 3] trâmbițare s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări
21. [DOOM 2] trâmbițare s. f., g.-d. art. trâmbițării; pl. trâmbițări
22. [DOOM 3] trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 trâmbițează; conj. prez. 1 sg. să trâmbițez, 3 să trâmbițeze
23. [DOOM 2] trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițează
24. [IVO-III] trâmbițez.
25. [Argou] trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța 2. a bârfi, a răspândi un zvon
26. [Argou] trâmbițar, trâmbițari s. m. 1. (intl.) denunțător, informator. 2. persoană bârfitoare.
27. [DRAM 2021] trâmbițá, trâmbițez, v.i. A suna din trâmbiță: „El trâmbița o luat / Și-o-nceput a trâmbița” (Bilțiu, 2015: 74). – Din trâmbiță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL