1. [MDA2] trăgănare sf vz tărăgănare
2. [DEX '09] TĂRĂGĂIA vb. I v. tărăgăna.
3. [DEX '09] TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).
4. [DEX '09] TăRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgănire s. f.] – V. tărăgăna.
5. [DEX '09] TĂRĂGĂNI vb. IV v. tărăgăna.
6. [DEX '09] TĂRĂGĂNIRE s. f. v. tărăgănare.
7. [DEX '09] TRĂGĂNA vb. I v. tărăgăna.
8. [MDA2] străgăna v vz tărăgăna
9. [MDA2] străgăni v vz tărăgăna
10. [MDA2] străgănire sf vz tărăgănare
11. [MDA2] tărăgăi2 v vz tărăgăna
12. [MDA2] tărăgăna [At: M. COSTIN. O. 42 / V: (pop) tr~ (Pzi: tragăn), (îrg) str~, străgăni, ~găi, trăgâna, (reg) ~ni, trăgăni, (din necesități de rimă) tregina / Pzi: ~nez / E: ns cf trage] 1 vr (Îvr) A-și avea originea Si: a descinde. 2 vt (Pop; și, îvr, îe a ~ la vreme) A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, săvârșirea unei acțiuni Si: a întârzia, a temporiza, a tergiversa, (îrg) a tămânda (1), (reg) a tărărui (1). 3 vt (Pop; c. i. pașii, mersul) A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. 4 vt (Pop) A vorbi rar, lungind silabele. 5-6 vir (Pop; d. vreme, timp) A se scurge încet. 7-8 vir (Pop; d. vreme, timp) A se prelungi. 9 vt (Pop) A cânta alene (cu jale) Si: a doini. 10 vr (Pop) A se jeli. 11 vi (Pop; d. vânt) A adia (5). 12 vt (Pop; îe) A tr~ o viață sau a-și tr~ traiul A o duce greu. 13 vi (Reg; îe) A tr~ cu ochii A trage cu ochiul.
13. [MDA2] tărăgănare sf [At: ASACHI, S. L. II, 6 / V: (pop) tr~, (îrg) străgănire, (reg) ~nire, trăgănire / Pl: ~nări / E: tărăgăna] (Pop) 1 Amânare de pe o zi pe alta în rezolvarea unei probleme, în săvârșirea unei acțiuni Si: tergiversare, (pop) tărăgăneală (1), (reg) târșoneală. 2 Mers încet, cu pași rari. 3 Rostire rară și prelungită a unui sunet (în timpul vorbirii sau al executării unei melodii). 4 Scurgere înceată a timpului. 5 Prelungire a timpului.
14. [MDA2] tărăgăni v vz tărăgăna
15. [MDA2] tărăgănire sf vz tărăgănare
16. [MDA2] trăgăna v vz tărăgăna
17. [MDA2] trăgăni v vz tărăgăna
18. [MDA2] trăgănire sf vz tărăgănare
19. [MDA2] trăgâna v vz tărăgăna
20. [MDA2] tregina v vz tărăgăna
21. [DEX '98] TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. 1. Tranz. A amâna de pe o zi pe alta rezolvarea unei probleme, începerea sau terminarea unei acțiuni etc.; a face să se prelungească, să se întârzie o acțiune, o soluționare. ♦ A merge încet, anevoie, târându-și picioarele. ♦ A vorbi rar, lungind silabele. 2. Refl. impers. (Despre vreme, timp) A dura, a se prelungi. 3. Intranz. (Reg.) A cânta alene, cu jale, a doini. ♦ (Despre vânt) A adia. [Var.: tărăgăia, trăgăna vb. I, tărăgăni vb. IV] – Din trăgăna („a trage” < lat. pop.).
22. [DEX '98] TĂRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a (se) tărăgăna și rezultatul ei. [Var.: tărăgănire s. f.] – V. tărăgăna.
23. [DLRLC] TĂRĂGĂI vb IV v. tărăgăni.[1]
24. [DLRLC] TĂRĂGĂNA, tărăgănez, vb. I. (Și în forma trăgăna) 1. Tranz. A amîna de pe o zi pe alta, a întîrzia, a tergiversa, a face să se prelungească (o acțiune, o soluționare). Petre a Smarandei tot tărăgănase și el însurătoarea. Se ținea după Mărioara Irinii. REBREANU, R. I 282. ♦ (Cu complementul «mersul», «pașii») A merge încet, anevoie, tîrîndu-și picioarele. Tărăgănîndu-și mersul trec frații lor, hoinarii. Cu mîna spre pomană și boarfele sub braț. LESNEA, I. 127. ♦ (Cu complementul «vorbă», «cuvînt») A vorbi rar, lungind silabele. Ce doriți mă rog? – îl întrebă ea trăgănînd vorbele. SLAVICI, N. II 270. 2. Refl. impers. (Subînțelegîndu-se vremea sau o noțiune care implică ideea de timp) A se scurge încet, a dura, a se prelungi. Nu s-au trăgănat tare mult și sosi și Petrea Făt-Frumos. SBIERA, P. 128. 3. Intranz. A cînta alene, cu jale; a doini. Eu de-oi prinde a trăgăna, Frunzele vor tremura. BIBICESCU, P. P. 320. ♦ (Despre vînt) A sufla încet, a adia. Cînd vîntu c-o trăgăna, Tu atunci te-i legăna. BIBICESCU, P. P. 280. – Variante: tărăgăia (ISPIRESCU, U. 69), trăgăna vb. I, tărăgăi (ISPIRESCU, L. 227), tărăgăni vb. IV.
25. [DLRLC] TĂRĂGĂNARE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a tărăgăna și rezultatul ei. 1. Amînare, tergiversare, tărăgăneală. Asemenea tărăgănări îmi rup inima, îndoiala mă roade. CONTEMPORANUL, VII 491. 2. Rostire rară și prelungită a unui sunet. Și glasurile nu aveau tărăgănarea cîntătoare... ca glasurile țărănești. DUMITRIU, N. 97. ♦ Încetinire a ritmului unei melodii; domolire. Începu să cînte din caval. Era o doină apăsătoare, cu tărăgănări pline de amar. CAMIL PETRESCU, O. I 114. – Variantă: tărăgănire (DELAVRANCEA, H. T. 4) s. f.
26. [Șăineanu, ed. VI] tărăgănì v. V. trăgănà. [Formă amplificată spre a exprima o zăbovire îndelungată].
27. [Șăineanu, ed. VI] trăgănà v. 1. a trage îndelung (în timp, în spațiu); 2. a face să dureze prea mult, a zăbovi cu amânări: l’am tot trăgănat cu promisiuni; 3. a merge încet: procesul s’a trăgănat mult timp; 4. a se târî cu anevoie: se trăgănează încet pe jos o jalnică grămadă AL. [Derivat din trage].
28. [Scriban] străgăneálă, -ésc V. trăgăneală, -nez.
29. [Scriban] tărăgăneálă, -ănésc, -néz, -ăĭală-, -ăĭesc, V. trăgăn-.
30. [Scriban] trăgănéz v. tr. (din tragăn [verb], formă neobișnuită, derivat din trag. Formele romane [it. trainare, fr. traîner, cat. traginar] presupun un lat. *tragĭnare. Hatzfeld presupune un subst. *tragîna). Fac să meargă încet, zăbovesc, tot amîn: m’a tot trăgănat cu vorba de azĭ pe mîne pînă cînd, în sfîrșit, mĭ-a plătit. V. refl. Mă mișc (merg) cu greŭ: se trăgănează’ncet pe jos o jalnică grămadă (Al.). Amîn mereŭ: un șarlatan de avocat care trăgănează procesele. – Și (s)trăgănesc, tărăgănez, -ănesc și -ăĭesc. V. tergiversez.
31. [DOOM 3] tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tărăgănez, 3 tărăgănează; conj. prez. 1 sg. să tărăgănez, 3 să tărăgăneze
32. [DOOM 3] tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări
33. [DOOM 2] tărăgăna (a ~) vb., ind. prez. 3 tărăgănează
34. [DOOM 2] tărăgănare s. f., g.-d. art. tărăgănării; pl. tărăgănări
35. [MDO] tărăgăna
36. [IVO-III] tărăgănez, -nează 3.
37. [DER] trăgăna (trăgănez, trăgănat), vb. – A lungi, a amîna, a tergiversa, a lucra încet. – Der. tărăgăna, t(ă)răgă(n)i, străgăni. Origine incertă. Se consideră der. din lat. *tragῑnāre (Pușcariu 1753; REW 8837; Rosetti, I, 58; Candrea), cf. it. straschinare, fr. traîner, sp., port. trajinar; trecerea lui gi › gă este analoagă cu mesteacăn, leagăn (Tiktin). În ciuda acestor coincidențe, explicația pare insuficientă; mai degrabă ar fi o der. internă, de la trage cu suf. expresiv -na, ca în alte cazuri clăti(na), ruși(na), tîmpi(na). – Der. trăgăneală (var. străgăneală, tărăgăială, trăgănitură), s. f. (tergiversare, întîrziere); trăgănitor, adj. (lent, întîrziat, leneș); trăgănac, s. m. (plantă, Potentilla reptans).
38. [DRAM 2021] trăgăná, v.i. (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da' nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna (Scriban, DEX, MDA).
39. [DRAM 2015] trăgăna, vb. intranz. – (reg.) 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar, 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar, 1980: t. 14). – Din trage (Șăineanu); din tărăgăna < trăgăna „a trage” (Scriban, DEX, MDA).
40. [DRAM] trăgăna, vb. intranz. – 1. A cânta, a doini: „Mândră-i horea, săraca / Da’ nu-i cine-o trăgăna” (Calendar 1980: 51). 2. A adia, a bate: „Vântu trăgănară, / Merele pticară” (Calendar 1980: t. 14). – Din trage „a cânta”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL