1. [MDA2] toroapă sf [At: DDRF / V: (reg) ~abă, țor~ / Pl: ~pe / E: pvb toropi1] (Reg) 1 Persoană molatică. 2 Persoană înceată. 3 Persoană care vorbește rar. 4 Persoană care vorbește mult și fară rost. 5 Vorbă. 6 Știre. 7 Mârțoagă. 8 (Dep) Femeie bătrână și neputincioasă. 9 (Dep) Om înalt și slab. 10 Încurcătură. 11 Necaz. 12 (Îe) A da în ~pa... A fî preocupat de...
2. [Șăineanu, ed. VI] toroapă f. fig. și fam. bocluc: scăparăm de astă toroapă POP. [Tras din toropì].
3. [Scriban] toroápă (oa dift.) f., pl. e (d. toropesc). Vest. 1. Grijă, dîrdoră: îĭ vin toropelele1. (Noŭa Rev. Rom. 1900, 7, supl. 2, 167), a dat în toroapa măritatuluĭ (Boc.). 2. (cp. cu toropală). Iron. Om înalt și slab, dîrjală, prăjină, cocîrlă.[1]
4. [MDA2] toroabă sf vz toroapă
5. [MDA2] țoroapă sf vz toroapă
6. [DER] toroapă (-pe), s. f. – 1. Mîrțoagă, gloabă. – 2. Încurcătură, necaz. Origine incertă. Probabil în legătură cu rus. toropitĭ „a grăbi”, cf. rut. toropa „mocăit” (Candrea).
7. [DAR] toroapă, toroape, s.f. (reg.) 1. grijă, preocupare. 2. (fig.) om înalt și slab. 3. (fig. și fam.) bucluc, necaz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL