1. [DEX '09] ȚOPĂIT s. n. Faptul de a țopăi. – V. țopăi.
2. [MDA2] țopăit sn [At: CAMIL PETRESCU, O. II, 295 / Pl: ~uri / E: țopăi] 1-2 Țopăire (1-2).
3. [DLRLC] ȚOPĂIT s. n. Faptul de a țopăi; țopăitură. Cînd se opriră din țopăit, ca să se mai deșerte cîteva coșuri de struguri, el o întrebă, repezit și acru. CAMIL PETRESCU, O. II 295.
4. [DEX '09] ȚOPĂI, țopăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăi vb. IV] – Țop + suf. -ăi.
5. [DEX '09] ȚUPĂI vb. IV v. țopăi.
6. [MDA2] țiupăi v vz țopăi
7. [MDA2] țopăi [At: STAMATI, V. 4271/35 / V: țup~, (reg) țiup~ / Pzi: țopăi, ~esc / E: țop1 + -ăi] 1 vi A face sărituri repetate Si: a sălta, (reg) a țuputi (1). 2 vi A se mișca dezordonat, aruncând picioarele Si: a sălta, (reg) a țuputi (2). 3 vi A dansa sărind Si: (reg) a țuputi (3). 4 vi (Pex; dep) A dansa greoi, prost, fără eleganță Si: (reg) a țuputi (4). 5 vtf A face pe cineva să danseze.
8. [MDA2] țupăi v vz țopăi
9. [CADE] ȚOPĂI, ȚUPĂI (-ăiu, -ăesc) vb. intr. F A juca, a dansa; a sălta: s’a pornit să sară și să țopăe mai nebun ca toți (CAR.); ian privește-l cum țopăește! (ALECS.); ele au țupăit toată ziua la sunetul fluierului (SB.); o învățătoare țupăe ca o vrabie (IRG.) [țop! și țup!].
10. [CADE] ȚUPĂI 👉 ȚOPĂI
11. [DLRLC] ȚOPĂI, țopăi, și țopăiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma țupăi) A sălta de pe-un picior pe altul, a se mișca sărind (dezordonat) și aruncînd picioarele. Am fi țopăit, ca broaștele, săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștei. STANCU, D. 190. Se aduna lumea ca la urs și copiii țopăiau prostește. PAS, Z. I 153. Arare, iepuri roșcați se strecurau țupăind prin luminișuri. SADOVEANU, O. I 63. Omul... țipă, sforăie, ori sare, țopăie. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ (Ironic) A dansa, a juca. Și cînd dă să țupăiască, stuhul sau papura tot foșnesc, iar oamenii îl necăjesc rîzînd. SEVASTOS, N. 331. Ian privește-l cum țopăiește. ALECSANDRI, T. 197. ◊ Tranz. fact. Nu se lasă în ruptul capului pînă ce nu-i țupăiesc și pe ei în horă. SEVASTOS, N. 317. – Variantă: țupăi vb. IV.
12. [Șăineanu, ed. VI] țopăì v. a sări într’un picior: ia privește cum țopăește AL. [V. țop!].
13. [Șăineanu, ed. VI] țupăì v. a juca sărind; V. țup!
14. [Scriban] țópăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. țop, țup și rudă cu ceh. cupati, a tropoi încet. Bern. 1, 130). Iron. Sar saŭ dansez mult: copiiĭ țopăĭaŭ pin casă, Ĭon a țopăit la horă. – Și țúpăĭ.
15. [Scriban] țúpăĭ, V. țopăĭ.
16. [DOOM 3] țopăit s. n.
17. [DOOM 2] țopăit s. n.
18. [DOOM 3] țopăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țopăi, 3 țopăie, imperf. 1 țopăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țopăi, 3 să țopăie
19. [DOOM 2] țopăi (a ~) vb., ind. prez. 3 țopăie, imperf. 3 sg. țopăia; conj. prez. 3 să țopăie
20. [DMLR] țopăi vb., ind. prez. pers. 1 țopăi / țopăiesc
21. [MDO] țopăi (ind. prez. 1 sg. țopăi, 3 sg. și pl. țopăie)
22. [IVO-III] țopăesc, -păe 3, -păiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL