1. [DEX '09] TÂRÂI, târâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
2. [MDA2] târâi1 [At: DLR / V: (îrg) ~răi (Pzi: tărăi, ~esc) / Pzi: tărâi, (îrg) ~țesc) / E: târî + -i] 1-7 vt (Pop) A târî (2-3, 10-13, 21). 8-14 vr (Pop) A se târî (14-15, 18-20,23). 15 vt (Reg; îe) A ~ vorba A vorbi tărăgănat. 16 vt (Îvp; dep; îc) ~e-vătrai Ofițer din vechea armată sau poliție. 17 vt (Pop; îc) ~e-brâu Om care caută ceartă Si: arțăgos. 18 vt (Pop; îae) Om de nimic Si: golan, (pfm) pierde-vară, (reg) tărăblău. 19 vt (Pop; îae) Om sărac. 20 vt (Pop; îc) ~e-obială (sau obiele) Om nevoiaș. 21 vt (Pop; îae) Om zdrențăros. 22 vt (Pop; îae) Om buclucaș.
3. [DEX '09] TÂRÎ, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
4. [MDA2] tăria v vz târî
5. [MDA2] târăi2 v vz târâi1
6. [MDA2] târia v vz târî
7. [MDA2] târî [At: PSALT. 219 / V: (reg) tăria (P: ~ri-a), ~ria (P: ~ri-a; Pzi: târiu), (înv) tiri / Pzi: ~răsc / E: vsl трѣти, тьрѫ] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (C. i. un obiect) A mișca (cu greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos după sine Si: (îrg) a tăgârța, (pop) a târâi1 (1). 3 vt (C. i. un om, un animal) A trage, silindu-l să meargă după sine Si: (pop) a târâi1 (2), (reg) a trămăța (4). 4 vt (Pop; îe) A-și ~ viața (zilele etc.) A trăi lipsit de demnitate. 5 vt (Pop; îae; șîe a ~ barca pe uscat) A trăi greu. 6 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în noroi A dezonora pe cineva. 7 vt (Pfm; îae) A îndemna (pe cineva) la o faptă josnică. 8 vt (Reg; îe) A ~ piciorul A șchiopăta. 9 vt (Mun; îe) A târât piciorul A face o faptă pe care o vor face și alții. 10 vt A târșâi (1) încălțămintea Si: (pop) a târâi1 (3). 11 vt A lua cu sine Si: (pop) a târâi1 (4). 12 vt A determina să meargă (cu sine) Si: (pop) a târâi1 (5). 13 vt A îndemna pe cineva spre ceva (reprobabil) Si: (pop) a târâi1 (6). 14 vr A înainta atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta Si: (pop) a târâi1 (7), (reg) a se târșâi (2), (îvp) a se trage (68). 15 vr (D. anumite animale) A înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ Si: (pop) a târâi1 (8), (înv) a se trage (66). 16 vr (Înv; pex; d. anumite animale) A se mișca. 17 vr (Înv; fig) A se înjosi. 18 vr (D. plante) A crește cu tulpina întinsă pe pământ Si: (pop) a târâi1 (9). 19 vr (Fig) A-și schimba locul inutil (stricându-se, murdărindu-se) Si: (pop) a târâi1 (10). 20 vr A merge încet, cu greu (abia mișcându-și picioarele) Si: (pop) a târâi1 (11), (pop) a se trage (69). 21 vt (Cu subiectul „picioarele”) A purta cu greu Si: (pop) a târâi1 (12). 22 vr (Fig; d. lichide) A curge încet Si: (pop) a târâi1 (13). 23 vr (Îvp; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos, frecându-se de el Si: (pop) a târâi1 (14), (pop) a se trage (70). 24 vt (Reg; c. i. iarba) A călca.
8. [MDA2] tiri5 v vz târî
9. [DLRLC] TÎRÎ, tîrăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru cu greu dintr-un loc într-altul, trăgîndu-l pe jos după sine; a trage un om, un animal, silindu-l să meargă după sine. Boii noștri erau mărunți, bătrîni. Abia tîrau plugul. STANCU, D. 229. Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. AGÎRBICEANU, S. P. 68. Bistrița... curgînd mi se părea, în fantasmagoria dintre vis și aievea, că mă tîrăște, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale. HOGAȘ, M. N. 62. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște abia-abia. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Cu fruntea răzimată-n cer... Tîrăsc în urma mea trecutul. BENIUC, V. 54. Cele două partide tîrau după ele păcate grele. C. PETRESCU, C. V. 102. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. A tîrî barca pe uscat = a o duce greu; a trage mîța de coadă. A tîrî pe cineva în noroi = a) a terfeli onoarea cuiva; b) a îndemna pe cineva la o faptă josnică, a-l antrena pe un drum greșit. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mă tîrăște seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. II 102. ♦ A îndemna, a împinge (spre ceva), a antrena. Dușmancele m-au urît, Tot la rele m-au tîrît. TEODORESCU, P. P. 317. 2. Refl. A merge, a înainta atingînd pămîntul cu genunchii, cu coatele; (despre anumite animale) a înainta prin mișcări specifice ale trupului, lipit de pămînt. Chemată adesea peste noapte de bolnav, se tîra pe brînci pînă la patul lui ca să-l ajute. CĂLINESCU, E. 40. M-am tîrît pe brînci, pe fundul șanțului. GALACTION, O. I 108. S-a trîntit la pămînt și s-a tîrît de-a bușelea, în lanul de peste drum. POPA, V. 177. Se tîrăsc rîmele pe pămînt. ȘEZ. IV 120. ◊ Fig. Un nor galben de praf se tîra... ca o uriașă vită ascultătoare cu trupul de fum auriu. DUMITRIU, N. 223. Trei catarge se deosebesc bine; ca trei suliți înălțate parcă anume să spargă norii ce se tîrăsc așa de jos. BART, S. M. 18. Neguri dese-ncep să cadă Se tîrăsc în jos pe plai. TOPÎRCEANU, B. 24. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Cînd se apropie de casă, abia se mai tîra. DUMITRIU, N. 152. Florea s-a tîrît cu sacul lui cu linguri la mînăstire. PAS, Z. I 162. Printr-o sforțare de voință se tîrî pînă la fereastră. BART, E. 249. Unchiul îl cheamă în odaie; nepotul ascultă, d-abia tîrîndu-se pe picioare. CARAGIALE, P. 48. ◊ Fig. Cred că și judecata are să-mi găsească dreptate, deși nu m-am tîrît prin judecăți de cînd sînt. CREANGĂ, A. 145. 3. Refl. (Despre obiecte care atîrnă) A atinge pămîntul cu capătul de jos, a se freca de pămînt.
10. [DLRLC] TÎRÎI, tîrîi, vb. IV. 1. Tranz. A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138. ◊ Fig. D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L. 12. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13. 2. Refl. A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. V. 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210. ◊ Fig. Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64. 3. Refl. A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.
11. [DLRLC] TÎRÎIȘ1 adv. 1. Tîrîș1 (1). Femeia... împinse în lături și tîrîiș o poartă lungă. HOGAȘ, M. N. 77. S-a luat băietul, cu palușul tîrîiș, și s-a pornit înainte. La CADE. 2. Tîrîș (2). Își dădu drumul tîrîiș în rîpă. SADOVEANU, B. 225. Dulăul s-a tras în rîpă și s-a dus tîrîiș după stăpîn. id. ib. 279.
12. [DLRM] TÎRÎIȘ1 adv. Tîrîș. – Din tîrîi + suf. -iș.
13. [Șăineanu, ed. VI] târî v. 1. a trage pe pământ, pe jos: a târî în robie; 2. a trage, a mișca cu anevoie: a-și târî picioarele; fig. a-și târî zilele, a duce o existență penibilă; 3. a păși cu greu: abia se târăște; 4. a se trage pe pântece ca șerpii; 5. fig. a se înjosi peste măsură înaintea celor mari. [Slav. TRĬETI, a freca, a călca].
14. [Scriban] tirésc v. tr. (vsl. tirati, a freca, trĭeti, a freca, a treĭera; lat. térere. E rudă cu tîrlie și tîrnîĭ. V. tîrăsc, zătărăsc și treĭer). Vechĭ. Zdrobesc, sfărîm. – Și tîrăsc și întîrăsc, a -î.
15. [Scriban] tîrăsc, a -î (vest) și tîrîĭ, a -í (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.
16. [Scriban] tîrîĭ, V. tîrăsc.
17. [Scriban] tîrîíș adv. Est. Tîrîș, tîrîindu-te.
18. [DOOM 3] târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. târâi, 3 târâie, imperf. 1 târâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să târâi, 3 să târâie
19. [DOOM 2] târâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâia; conj. prez. 3 să târâie
20. [DOOM 3] târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, 3 sg. târăște, imperf. 1 târam; conj. prez. 1 sg. să târăsc, 3 să târască
21. [DOOM 2] târî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târa, perf. s. 3 sg. târî, 3 pl. târâră; conj. prez. 3 să târască; ger. târând; part. târât
22. [MDO] tîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tîrăsc, imperf. tîra, conj. tîrască)
23. [IVO-III] târăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -râi 1 aor.
24. [DER] tîrî (tîrăsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s. m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s. n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s. f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s. f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s. m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s. f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
25. [GER] tîrî în Cîmpia Dunării se spune că cineva a tîrît piciorul cînd acțiunea pe care a făcut-o a fost imitată de alții. În comuna Reviga (raionul Slobozia) mi s-a explicat acum 40 și ceva de ani că cel care a avut o inițiativă a făcut primul pas tîrîș, strîngînd astiel praful de pe drum. Expresia se găsește aidoma în bulgărește : повличам крак, cu același înțeles, astfel încât și explicația trebuie căutată pentru ambele limbi o dată.
26. [GER] tîrîi Dicționarele noastre mai vechi tratează nediferențiat pe tîrî și tîrîi, considerînd, evident, că sînt două variante fonetice sau cel mult morfologice ale aceluiași verb. CADE nu dă nici o explicație, pe cînd TDRG arată că în limba veche a tîrî avea imperfectul normal tîrîia, care coincide cu al lui tîrîi. Să tragem de aici concluzia că tîrîi s-a născut din acest imperfect ? Ar fi greu de admis. Imperfectul cu -îia nu este specific pentru verbul nostru. Avem mai ales în paralelă pe pîri față de v.sl. прѣти, tîri, față de v.sl. трѣти și vîrî față de v.sl. врѣти: de ce la celelalte două verbe nu s-a format o variantă cu -îi pornind de la imperfect ? DLRM inserează separat pe tîrî din slavă și pe tîrîi fără etimologie. Să fie vorba de două verbe diferite ? În această direcție ne-ar îndrepta faptul că tîrîie-brîu e general sub această formă, pe cînd a tîrîi e cunoscut numai în nordul țării (dacă tîrîi ar fi fost simțit ca același verb cu tîrî, era normal să se zică tîrăște-briu). În sfîrșit, e de ținut seamă că sensul lui tîrî nu se potrivește perfect cu al v.sl. трѣти. A tîrîi se încadrează într-o lungă serie de verbe de origine onomatopeică, toate avind ca bază o onomatopee construită dintr-o consoană, plus î, plus r: astfel sînt formate bîrîi, cîrîi, hîrii, mîrîi, pîrîi, țîrîi (și asemănătoare sînt și sfîrîi, zvîrîi). Tîrîi ar putea fi făcut la fel, iar înțelesul lui s-ar potrivi perfect cu această origine. Mai prudent mi se pare totuși să admitemcă s-a petrecut o încrucișare între reprezentantul vechiului slav трѣти și formația onomatopeică romînească, astfel încât cele două cuvinte s-au influențat reciproc atît în ce privește forma, cît și înțelesul.
27. [DE] UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.
28. [Argou] a-și târî gazometrul expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte.
29. [DRAM 2021] târâí, târâiesc, (târăi), v.i. 1. A scârțâi. 2. A tremura: „Acela [strigoiu], când să duce di la ie, tăte feștilele, ușile, tăte tărăié(u), de gândești că s-ar face praf, daˈ nu spărje nimic” (Bilțiu, 2007: 290). – Cf. târî (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL