1. [DEX '09] TÂNDALĂ, tândală, s. m. și f. Om care nu este bun de nicio treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).
2. [MDA2] tândală2 sf [At: MARIAN, D. 59 / Pl: -le / E: ns cf tânjală] (Buc) Piesă de lemn care se prinde la un capăt de oiște1, iar la celălalt de tânjală Si: (reg) tândăloi2.
3. [MDA2] tândală1 [At: MAIOR, P. 54/25 / V: (reg) tăn~, trân~ / Pl: ~le, ~dăli / E: pvb tăndăli] 1 smf (Pop) Persoană care își pierde vremea (cu nimicuri), umblând încoace și încolo, fară nici un rost. 2 smf (Pop) Om de nimic. 3 smf (Pop; pex) Om prost. 4 sfp (înv) Vorbe goale Si: nimicuri, (pfm) palavre. 5 sfa (Reg) Sărbătoare prăznuită de femei în mijlocul Postului Mare Si: (pop) miezul păresimilor, (reg) tântele.
4. [DEX '98] TÂNDALĂ s. m. sg. Om care nu este bun de nici o treabă, care lucrează fără rost sau care își pierde vremea umblând de colo până colo. – Din tândăli (derivat regresiv).
5. [MDA2] tăndală smf vz tândală1
6. [MDA2] trândală smf vz tândală1
7. [CADE] PĂCALĂ JUDECĂ PE TÎNDALĂ – Un prost pe altul de seama lui.
8. [DLRLC] TÎNDALĂ s. m. Nume dat unui om care nu e bun de nici o treabă, care lucrează fără rost, își pierde vremea. Doară e voinic, nu tîndală. RETEGANUL, P. I 19.
9. [Șăineanu, ed. VI] Tăndală m. 1. personaj bufon opus lui Păcală; 2. fig. om de nimica. [V. tândălì].
10. [Scriban] Tîndálă m., gen. al luĭ (d. tîndălesc). Fam. Om care tîndălește, care nu lucrează nimic serios, care încurcă lumea. Un tip din poznele populare opus luĭ Păcală.
11. [DOOM 3] !tândală (persoană care tândălește) (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui tândală; pl. tândală
12. [DOOM 3] Tândală (personaj) s. propriu m.
13. [DOOM 2] !tândală (persoană care tândălește) s. m. și f., g.-d. lui tândală; pl. tândală
14. [DER] tîndală (-le), s. f. – 1. Prostănac, gogoman, nătărău. – 2. Tip din poveștile populare. Probabil de la tînt, tont cu suf. expresiv. -ală (Pascu, Suf., 238; Pascu, Arch. Rom., VII, 563). Legătura cu mag. tandi „tont” (Cihac, II, 531) sau cu germ. tändeln „a zburda” (Pușcariu, Dacor., I, 238; Bogrea, Dacor., IV, 851) nu este evidentă. – Der. tîndăli, vb. (a lenevi, a trîndăvi); tîndălitură, s. f. (puturoșenie). – Cf. tont, trind.
15. [Onomastic] TÎNDALĂ subst. personificarea omului de nimic în lit. populară. 1. Tîndală poreclă, cf. Tandaler în Țiganiada. 2. Tîndăl/escu, Iosif, 1808 (Gorj 389); -ești s. olt. 3. Tîndălecul, I., olt. (Sd VI 490).
16. [Argou] tândală s. invar. (peior.) om prost / tâmpit
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL