1. [MDA2] țigmandău sn [At: ALIL 1983-1984, 464 / V: ~mân~ (Pl: țigmândăuri, țigmândaie), ~măn~, țimân~, ~da (Pl: țigmanadale[1]), ~dane sfp, țug~, țugmân~ / Pl: ~ri, ~daie / E: ns cf țigmanău] (Mol) 1 Vârf ascuțit și înalt de deal, de munte, pietros, de obicei neîmpădurit. 2 Muchie ascuțită de munte. 3 Stâncă ascuțită.
2. [MDA2] țigmanda sf vz țigmandău
3. [MDA2] țigmandane sfp vz țigmandău
4. [MDA2] țigmăndău sn vz țigmandău
5. [MDA2] țigmândău sn vz țigmandău
6. [MDA2] țimândău sn vz țigmandău
7. [MDA2] țugmandău sn vz țigmandău
8. [MDA2] țugmândău sn vz țigmandău
9. [DAR] țigmandău, țigmandaie, s.n. (reg.) vârf ascuțit de deal de munte.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL