1. [MDA2] țigling[1] sn vz țiglină
2. [DEX '09] ȚICLINC s. n. v. țiglină.
3. [DEX '09] ȚICLING s. n. v. țiglină.
4. [DEX '09] ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclinc, țicling s. n.] – Din germ. Ziehklinge.
5. [MDA2] țiclin sn vz țiglină
6. [MDA2] țiclinc sn vz țiglină
7. [MDA2] țiglin sn vz țiglină
8. [MDA2] țiglină sf [At: TDRG / V: țiclinc (Pl: țiclincuri), țicling[1] (Pl: țiclinguri), țiclin, ~ng, (reg) țiglin, țihling, țitling sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ger Ziehklinge] 1 Unealtă constituită dintr-o lamă de oțel foarte ascuțită, folosită la șlefuirea pieselor de metal, de lemn sau de materiale plastice Si: răzuitoare. 2 (Reg; îf țitling) Unealtă cu care se rad doagele murdare ale butoaielor Si: gripcă (2).
9. [MDA2] țihling sn vz țiglină
10. [MDA2] țitling sn vz țiglină
11. [CADE] ȚIGLINĂ (pl. -ne) sf. 🛞 Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchiile tăioase, întrebuințată de tîmplari și de parchetari pentru a răzui sau a netezi lemnul ( 🖼 5133) [germ. Ziehklinge].
12. [DLRLC] ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.
13. [DOOM 3] țiglină (desp. ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline
14. [DOOM 2] !țiglină (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline
15. [DER] țiglină (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL