1. [MDA2] țicleu sn vz țiclău1
2. [DEX '09] ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.
3. [MDA2] ciclău sn vz țiclău
4. [MDA2] țichileu sn vz țiclău1
5. [MDA2] țiclaură[1] sf vz țiclău1
6. [MDA2] țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3 (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1), țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1), țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.
7. [MDA2] țighileu sn vz țiclău1
8. [MDA2] țiglău1 sm vz țiclău1
9. [MDA2] țuclău sn vz țiclău1
10. [CADE] ❍ȚICLĂU, ȚÎCLĂU (pl. -ăuri) sn. Mold. Trans., ȚICLĂ, ȚÎCLĂ (pl. -le) sf. Maram. 🌍 Pisc, vîrf de munte, stîncă foarte ascuțită și înaltă (ȘEZ.) [comp. ȚIGLĂ, ȚIGLĂU].
11. [CADE] ȚUGUIU (pl. -uiuri) sn. 1 🌐 Pisc de munte de formă conică: ne-arată la stînga ’n fund, printre cheliile munților, un ~ mai depărtat, aurit de razele soarelui (VLAH.) ¶ 2 Ori-ce obiect mai ridicat, de fromă conică; con: fă stogul cu ~... să nu-l strice ploaia (RV.-CRG.) [comp. ȚUGLUIU, ȚUCLUIU, ȚUCLĂU, ȚICLĂU].
12. [DLRLC] ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. Stîncă ascuțită și înaltă; vîrf de munte sau de deal; pisc. Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.
13. [Șăineanu, ed. VI] țiclău n. pisc de munte. [Cf. țucluiu].
14. [Scriban] țiclăŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).
15. [Scriban] țiglăŭ, V. țiclăŭ.
16. [Scriban] țigmăŭ, V. țiclăŭ.
17. [DOOM 3] țiclău (reg.) (desp. ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri
18. [DOOM 2] !țiclău (reg.) (ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri
19. [DRAM 2021] țicléu, țiclaie, (țiclă, țiclău, țiclu, țiclei, țiglău, țâclă), s.n. (arh.) Stâncă ascuțită, vârf de deal, pisc, culme: „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea, 1906: 501). ■ (top.) Țâcla, deal în Băiuț; Țâclău, deal în Baba; Țiclei, deal în Rohia; La Țiclu, deal în Cupșeni; Țicleu, deal alungit între două pâraie, în Odești (zona Codru); Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (în Rohia) (Birdaș, 1994: 46). ■ (onom.) Țicle(a), nume de familie în jud. Maram. – Din țiclă (< magh. szikla „stâncă”) (DEX, MDA); poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas, 1994); posibil cuv. autohton (Philippide).
20. [DRAM 2015] țicleu, țiclaie, (țiclă, țiclău, țiclu, țiclei, țiglău, țâclă), s.n. – (reg.; arh.) Stâncă foarte ascuțită, vârf de deal, pisc, culme. ♦ (top.) Țâcla, deal în Băiuț; Țâclău, deal în Baba; Țiclei, deal în Rohia; La țiclu, deal în Cupșeni (Vișovan, 2008). Toponim în Odești (Codru): Țicleu, deal alungit între două pâraie care se întâlnesc (Odobescu, 1973); și Rohia (Lăpuș): Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (Birdaș, 1994: 46): „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea, 1906: 501). ♦ (onom.) Țicle, Țiclea, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din țiclă (< magh. szikla „stâncă”) (DEX, MDA); poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas, 1994); posibil cuv. autohton (Philippide).
21. [DRAM] țicleu, țiclaie, (țiclă, țiclău), s.n. – Stâncă foarte ascuțită, vârf de deal, pisc. Atestat ca toponim în Odești (Codru): Țicleu, deal alungit între două pâraie care se întâlnesc (Odobescu 1973) și Rohia (Lăpuș): Țiclei (Țiglău, Ciclău, Țicui, Chicera) „numele unui bot de deal așezat între Valea Ursului și Valea Parâncului” (Birdaș, 1994, 46): „Zdeară puii șoimului / Pă țiclele ptetrilor” (Țiplea 1906: 501). – Din magh. szikla „stâncă” (DEX); Poate proveni din traco-dacicul kikela „cap” (Birdas 1994).
22. [DAR] țiclău, țiclaie și țiclăuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.
23. [DAR] țiclui, țicluș, țicman, țicmăn, țicui, s.n.; țicmă, s.f. (reg.) vârf ascuțit de deal, de stâncă.
24. [DRAM 2021] țíclu, s.n. v. țicleu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL