1. [DEX '09] TEOGONIE, teogonii, s. f. (în religiile politeiste) Nașterea zeilor, ca act care precede cosmogonia. [Pr.: te-o-] – Din fr. théogonie.
2. [MDA2] teogonie sf [At: MOLNAR, I. 218/3 / P: te-o~ / S și: (înv) the~ / Pl: ~ii / E: fr théogonie] (În religiile politeiste) 1 Ansamblu de mituri privind originea zeilor și genealogia lor. 2 Ansamblul divinităților unui popor. 3 (Rar) Lucrare care cuprinde probleme de teogonie (1-2).
3. [DEX '98] TEOGONIE, teogonii, s. f. Totalitatea miturilor privind originea zeilor și genealogia lor; totalitatea zeilor care, având aceeași origine, alcătuiesc mitologia unor popoare vechi. [Pr.: te-o-] – Din fr. théogonie.
4. [DLRLC] TEOGONIE, teogonii, s. f. (În religiile politeiste) Genealogia zeilor; ansamblul divinităților unui popor politeist.
5. [DN] TEOGONIE s.f. Totalitatea miturilor care au ca temă originea zeilor; genealogia zeilor. ♦ Totalitatea divinităților unei religii politeiste. [Gen. -iei. / < fr. théogonie, cf. gr. theos – zeu, gonos – generație].
6. [MDN '00] TEOGONIE s. f. 1. (în religiile politeiste) reprezentare mitologică despre originea și genealogia zeilor. 2. totalitatea divinităților unui popor. (< fr. théogonie)
7. [Șăineanu, ed. VI] teogonie f. genealogia zeilor păgâni: Teogonia lui Hesiod.
8. [Scriban] *teogoníe f. (vgr. theogonia, d. theos, zeŭ, și gónos, generațiune). Genealogia și filiațiunea zeilor: „Teogonia” luĭ Esiod. Totalitatea zeilor adorațĭ de un popor politeist: teogonia Indienilor. V. cozmografie, mitologie.
9. [DOOM 3] teogonie (desp. te-o-) s. f., art. teogonia, g.-d. art. teogoniei; pl. teogonii, art. teogoniile (desp. -ni-i-)
10. [DOOM 2] !teogonie (te-o-) s. f., art. teogonia, g.-d. art. teogoniei; pl. teogonii, art. teogoniile
11. [DETS] TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie1), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL