1. [DEX '09] TEMENEA, temenele, s. f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ◊ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).
2. [MDA2] temenea sf [At: BELDIMAN, E. 134/7 / V: (înv) ~na / Pl: ~ele, (îvr) ~eli / E: tc temenna] 1 Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune, cu mâna dreaptă întâi lăsată în jos, apoi apropiată de buză și pe urmă de frunte Si: închinăciune, ploconeală, reverență, (reg) pleoștire. 2 (Fam; îe) A face ~ele A fi exagerat de politicos. 3 (Fam; îe) A fi slugarnic.
3. [DLRLC] TEMENEA, temenele, s. f. Fel de a saluta, după obiceiul musulman, făcînd o plecăciune; ploconeală, închinăciune. I-am făcut o temenea și-am ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Mesrur a trecut înainte, poftindu-l cu multe temenele pe calif în celălalt salon. CARAGIALE, O. III 73.
4. [Șăineanu, ed. VI] temen(e)à f. închinăciune după maniera turcească, adică corpul plecat, dreapta lăsată puțin în jos, dusă apoi la buze și în urmă la cap: la Sultan de se ’nchina cu adâncă temena POP. [Turc. TEMENNA].
5. [Scriban] temeneá f., pl. ele (din maĭ vechĭu temená, turc. [d. ar.] temenna, urare, salutare). Închinăcĭune (salutare) după obiceĭu musulman (cu capu plecat și cu mîna dreaptă lăsată’n jos, apoĭ dusă la buze și apoĭ la frunte).
6. [DEX '09] TEMENI, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. – Din temenea.
7. [MDA2] temena sf vz temenea
8. [MDA2] temeni2 vt [At: A VI, 19/ Pzi: ~nesc / E: ns cf temeli2] (Reg) A lipi cu lut și baligă Si: a murui1.
9. [MDA2] temeni1 vr [At: BARCIANU, ȘIO II, 355 / Pzi: ~nesc / E: temenea] (Rar) A se apleca în fața cuiva în semn de salut.
10. [DLRLC] TEMENI, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. Ienicerii de sosea, Bună ziua că-i dedea Și frumos se temenea. TEODORESCU, P. P. 552.
11. [Șăineanu, ed. VI] temenì v. a face temenele, a se ploconi: ienicerii de ’mi sosia, bună ziua că-i dedea, și frumos se temenia POP.
12. [Scriban] temenésc (mă) v. refl. (d. temenea). Fam. Fac temenele, mă ploconesc.
13. [DOOM 3] temenea s. f., art. temeneaua, g.-d. art. temenelei; pl. temenele
14. [DOOM 2] temenea s. f., art. temeneaua, g.-d. art. temenelei; pl. temenele, art. temenelele
15. [IVO-III] temenea, -nele.
16. [DOOM 3] temeni (a se ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. mă temenesc, 3 sg. se temenește, imperf. 1 sg. mă temeneam; conj. prez. 1 sg. să mă temenesc, 3 să se temenească; imper. 2 sg. afirm. temenește-te; ger. temenindu-mă
17. [DOOM 2] !temeni (a se ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. se temenește, imperf. 3 sg. se temenea; conj. prez. 3 să se temenească
18. [DER] temenea (-ele), s. f. – Ploconeală, reverență. – Var. înv. temena. Mr. timinee, megl. timinà. Tc. temenna (Șeineanu, II, 355; Ronzevalle 67); cf. ngr. τεμενᾶς, alb., bg. sb. temena. – Der. temeni, vb. refl. (a face temenele, a se ploconi).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL