1. [MDA2] tehuit, ~ă a [At: POPA, V. 159 / Pl: ~iți, ~e / E: tehui1] (Reg) Zăpăcit.
2. [DLRLC] TEHUIT, -Ă, tehuiți,-te, adj. (Regional) Zăpăcit, amețit; tehui. Erau priviri de fiară tehuită. POPA, V. 159.
3. [DEX '09] TEHUI1, tehuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) buimăci. – Din tehui2.
4. [MDA2] tăhui1 v vz tehui1
5. [MDA2] tehui1 [At: TDRG / V: (reg) tăh~ / Pzi: ~esc / E: tehui2] (Reg) 1-2 vtr A (se) zăpăci. 3 vr A se sălbătici.
6. [MDA2] tehui2, ~ie a [At: CONTEMPORANUL, I, 634 / V: (reg) tăh~, terh~, tih~ / Pl: ~ / E: ns cf mg tahonya] (Reg) 1 Zăpăcit. 2 (D. oi) Căpiat2 (1).
7. [DLRLC] TEHUI1, tehuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A tulbura cuiva mințile, a zăpăci, a ameți, a buimăci. Bietului Toader a lui Ungureanu nu i-a luat o mînă și nu l-a tehuit sărmanul? I. CR. III 107. ◊ Refl. (Cu pronunțare regională) S-o buimăcit, s-o tăhuit di cap ș-o început a striga. ȘEZ. XXIII 37.
8. [Șăineanu, ed. VI] tehuì v. Mold. a zăpăci, a ameți: cu măciucă îl tehuește.
9. [Scriban] te- și tihuĭésc v. tr. (d. tehuĭ). Est. Fac tihuĭ.
10. [DOOM 3] tehui1 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiesc, 3 sg. tehuiește, imperf. 1 tehuiam; conj. prez. 1 sg. să tehuiesc, 3 să tehuiască
11. [DOOM 2] tehui2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiesc, imperf. 3 sg. tehuia; conj. prez. 3 să tehuiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL