1. [DEX '09] TECHNEȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.
2. [MDA2] technețiu sn [At: DC / P: tehn~ / E: fr technétium] Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare.
3. [DN] TECHNEȚIU s.n. v. tehnețiu.
4. [MDN '00] TECHNEȚIU s. n. element radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)
5. [DN] TEHNEȚIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron. -țiu, var. technețiu s.n. / < fr. technétium].
6. [DOOM 3] technețiu [pron. tehnețĭu] (desp. tech-ne-) s. n.; simb. Tc
7. [DOOM 2] technețiu [ch pron. h, țiu pron. țiu] s. n.; simb. Tc
8. [DE] TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (< fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc97 a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc99 este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.
9. [DE] Tc, simbol chimic pentru technețiu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL