1. [DEX '09] TĂVĂLITURĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba, florile sau cerealele culcate la pământ (unde s-a tăvălit un om sau un animal). – Tăvăli + suf. -tură.
2. [MDA2] tăvălitură sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: tăvăli + -tură] 1 Urmă într-un loc cu iarbă, cu cereale, cu flori, lăsată de cineva care s-a tăvălit (1). 2-3 (Îvr) Tăvălire (1-2). 4 (Înv; fig) Înjosire. 5 (Îvr; ccr) Obiect murdar. 6 (În superstiții) Buboi care se face pe călcâiul celui care calcă în locul unde s-a tăvălit (1) un cal.
3. [DLRLC] TĂVĂLITURĂ, tăvălituri, s. f. Loc cu iarba culcată la pămînt (unde s-a tăvălit un om sau un animal). Tocmai în mijlocul celui mai frumos fînaț, de unde gîndeai să scoți cîteva stoguri de fîn, să găsești tăvălituri de cai! CONTEMPORANUL, III 924.
4. [Scriban] tăvălitúră f., pl. ĭ. Lucru tăvălit (prost, murdar, precum: o petică, o tearfă, o haĭnă murdară). Loc pe unde s’a tăvălit o vită ș. a. Rar. Buboĭ la călcîĭ.
5. [DOOM 3] tăvălitură s. f., g.-d. art. tăvăliturii; pl. tăvălituri
6. [DOOM 2] tăvălitură s. f., g.-d. art. tăvăliturii; pl. tăvălituri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL