1. [DEX '09] ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.
2. [MDA2] anghelină1 sf [At: (a. 1749) ap. GCR II, 45 / E: An(h)elina] (Bot) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpina cilindrică (de 10-30 cm înălțime), cu frunze lunguiețe, verzi pe partea superioară și albe-făinoase pe cea inferioară, și flori roșii- violete dispuse în umbele; crește pe pășunile umede din regiunea alpină, prin iunie- iulie Si: anglici, țâța-vacii (Primula longiflora).
3. [CADE] ȚÎȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🫀 Organ glandulos care secretează laptele la femeie și la ori-ce femelă de mamifer, mamelă: ferice de... pîntecele celea ce n’au născut și țîțele carele n’au aplecat (bibl.); mama... copilului să nu-l ție pe mîna stîngă, nici să-i dea din țîța stîngă, ca să nu fie stîngaciu (MAR.); copil de ~, prunc care suge încă: pre nimene n’au cruțat, ce pînă în copii de ~ tot sub sabie au pus (N.-COST.); întors de la ~ 👉 ÎNTORS I. 1 ¶ 2 🐒 Uger: Sultănica suia, mînînd o vacă bălaie cu un vițel ce se da pe furiș la... țîța rumenă și asudată de lapte (DLVR.); Am o vacă cu țîța în spinare (GOR.), ghicitoare despre „urcior” ¶ 3 pr. ext. Partea corespunzătoare țîței la pieptul bărbaților: la metereze, copii! și chitiți tot subt țîța stîngă (ALECS.) ¶ 4 Laptele din țîță; a da ~, a da să sugă: călugărul o lasă de-i dete ~ pînă ce se sătură (ISP.); 👉 COPIL21; a-i pieri țîța, a înceta de a mai avea lapte în țîțe: nu e bine să dai ~ la copiii gemeni ai altora, că-ți piere țîța (GOR.); a suge ~, a suge la pieptul mamei: Dumnezeu știe ce-i lipsește, căci acuma nici nu vrea să sugă ~ (SB.); copiii, cînd sînt mici, să sugă ~ de la Țigancă, ca să aibă mumă-sa ~ (GOR.) ¶ 5 🐙 Celula în care se desvoltă matca (MAR.) ¶ 6 🌿 ȚÎȚA-CAPREI1 👉 CAPRĂ16; – ȚÎȚA-CAPREI2 = BARBA-CAPREI1; – ȚÎȚA-CAPREI3 = SURGUCIU2 ¶ 7 🌿 ȚÎȚA-OII1 = CIOBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII2 = DEGETAR2; – ȚÎȚA-OII3, varietate de struguri ¶ 8 🌿 ȚÎȚA-VACII1, plantă cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori măricele, galbene, așezate într’o umbrelă la vîrful tulpinii (Primula elatior) (🖼 5145); – ȚÎȚA-VACII2 = CIOBOȚICA-CUCULUI; – ȚÎȚA-VACII3, varietate de struguri [cuvînt din graiul copiilor, foarte răspândit și în alte limbi; comp. it. zizza, germ. Zitze; bg. srb. cica, etc.].
4. [DEX '98] ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.
5. [DLRLC] ȚÎȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL