1. [DEX '09] TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.
2. [MDA2] tărtăcuță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~tăgu~, tăt~, tătărc~, tertec~ sf, ~cuț s / Pl: ~țe / E: tătarcă + -uță] 1 Plantă erbacee agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe și cu fructul roșu, de mărimea unui măr domnesc Si: (reg) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă (5) (Coccinia indica). 2 (Bot; reg; șîc ~țe-rotunde) Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 3 (Bot; reg; lpl) Dovleac-turcesc (Cucurbita melopepo). 4-6 (Prc) Fructul tărtăcuței (1-3). 7 (Pop; rar; îcs) De-a ~ța De-a rostogolul. 8 (Mun) Vas făcut din fructul uscat al tărtăcuței (2). 9 (Pop; fig; gmț) Ființă mică, bondoacă. 10 (Pfm; fig; gmț) Cap1 (1). 11 (Înv; pex) Turban (1). 12 (Bot; reg) Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 13 (Reg) Ciupercă mică, nedefinită mai îndeaproape.
3. [DLRLC] TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă agățătoare, din familia cucurbitaceelor, cu flori albe (Coccinia indica). 2. Fructul tărtăcuței (1), asemănător cu dovleacul, de formă lunguiață și de culoare roșie. Pe brîul sobei, de jur împrejur, sînt înșirate gutui, mere domnești și tărtăcuțe. VLAHUȚĂ, O. AL. II 148. Tărtăcuță brează, Tot cîmpul nechează (Glonțul). ȘEZ. VII 102. Tărtăcuță unsă, în frunziș ascunsă (Iepurele). TEODORESCU, P. P. 230. 3. Fig. (Glumeț) Cap. V. dovleac. Mama a repetat ca să-mi intre în tărtăcuță odată G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 232. ♦ Ființă mică, bondoacă. Băieții se nasc mărunți, tărtăcuțe. STANCU, D. 87. Cînd m-o vedea tărtăcuța mea îmbrăcat așa, ce o să mă mai sărute. I. CR. IV 91. – Variante: tertecuță (ȘEZ. VIII 127), tătărcuță s. f.
4. [Șăineanu, ed. VI] tărtăcuță f. planta al cărei fruct e o boabă lunguiață de coloare roșie (Coccina indica). [Și tătărcuță sau cucurbetă tătărească, planta fiind originară din Azia tropicală].
5. [Scriban] tărtăcúță și (Btș.) tătărcuță f., pl. e (dim. d. tărtacă, tătarcă). O plantă cucurbitacee agățătoare ornamentală care face niște fructe galbene, gălbuĭ, portocaliĭ și altfel, marĭ cît oŭăle de găină saŭ de gîscă, de forma merelor, perelor și portocalelor și care e originară din Asia tropicală (coccinia [saŭ: cephalandra] indica). Copiiĭ se joacă cu fructele eĭ. – În Munt. și -guță. V. curcubețică.
6. [MDA2] tărtăcuț s vz tărtăcuță
7. [MDA2] tărtăguță sf vz tărtăcuță
8. [MDA2] tătăcuță1 sf vz tărtăcuță
9. [MDA2] tătărcuță sf vz tărtăcuță
10. [MDA2] tertecuță sf vz tărtăcuță
11. [CADE] CUCURBEȚEA sf. 1 – REMF ¶ 2 ÎMPĂRĂTEASĂ 2 ¶ 3 = TĂRTĂCUȚĂ [cucurbătă].
12. [DLRLC] TĂTĂRCUȚĂ s. f. v. tărtăcuță.
13. [DLRLC] TERTECUȚĂ s. f. v. tărtăcuță.
14. [Scriban] tătărcúță, V. tărtăcuță.
15. [DOOM 3] tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe
16. [DOOM 2] tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe
17. [IVO-III] tărtăcuță, -țe.
18. [DFL] COCCINIA Wight et Arn., COCCINIA, TĂRTĂCUȚĂ, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Asia tropicală, Africa, cca 22 specii, agățătoare sau întinse pe sol, de obicei cu rizom îngroșat. Frunze lobate sau colțuroase, pe partea inferioară uneori glanduloase, cîrcei simpli sau bifurcați. Flori mari, albe sau galbene, dioice, cele mascule cu stamine împreunate, cele femele, cu 3 stamine sterile, lunguiețe, stil prelungit, un stigmat trilobat, caliciu scurt, campanulat, corolă campanulată cu 5 lacinii și vîrf ascuțit. Fruct (bacă) cilindric sau lunguieț, cu multe semințe.
19. [Argou] tărtăcuță, tărtăcuțe s. f. (glum.) cap
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL