1. [MDA2] tarhat sn vz tărhat
2. [Șăineanu, ed. VI] tarhat n. Mold. Tr. sarcină, greutate mare: măgari încărcați cu tarhatul pe ei. [Ung. TERH, povară].
3. [Scriban] tarhát, V. tărhat.
4. [DEX '09] TĂRHAT, tărhaturi, s. n. (Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din magh. terhet (acuz. lui teher).
5. [MDA2] tărhat sn [At: N. TEST. (1648), 2776 / V: (reg) tar~, ~heci, târ~, ter~, terhet / Pl: ~uri / E: ns cf mg terhet (Ac al lui terh)] 1 (Pop) Povară. 2 (Pop) Bagaj (1). 3 (Reg) Sac cu aproximativ două feldere de cereale sau făină, făcut în formă de desagi. 4 (Reg; îf terhet) Greutate la cumpăna fântânii. 5 (Reg) Haină de casă.
6. [MDA2] tărheci sn vz tărhat
7. [MDA2] târhat sn vz tărhat
8. [MDA2] terhat sn vz tărhat
9. [MDA2] terhet sn vz tărhat
10. [MDA2] terheti sn vz tărhat
11. [DLRLC] TĂRHAT, tărhaturi, s. n. Sarcină, povară, bagaj, calabalîc. Ciobanul cu oile, asinul cu tărhatul... sînt singurele elemente ale priveliștii. SADOVEANU, O. L. 29. Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări și pături Că de-abia pot sta subt ele Doi măgari voinici alături. TOPÎRCEANU, P. 128. (Cu pronunțare regională) Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162.
12. [Scriban] tărhát n., pl. urĭ (ung. terh, ac. terhet, id. V. tearh). Trans. Olt. Bagaj, calabalîc: toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt. tîrhat, în Mold. tarhat (ca talhar, saltar).
13. [Scriban] tîrhát, V. tărhat.
14. [DOOM 3] tărhat (pop.) s. n., pl. tărhaturi
15. [DOOM 2] tărhat (pop.) s. n., pl. tărhaturi
16. [DER] tărhat (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. – Var. tîrhat, (Bihor) tărhatiu „sarcină”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine tărhită, s. f. (Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrĕvĭ „fazan”), din mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și tăr(h)oasă, s. f. și adj. (însărcinată), cf. grea și ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”. Cf. tar.
17. [DLRLV] TĂRHAT s.n. (Ban., Criș., Trans. SV) Greutate, sarcină, povară. Șăzînd spre asin și desupra mînzului și asinei învățată supt tîrhat. N. TEST. (1648). Tras-am de supt tărhat umărul lui. PSALT. (1651). Onus. Terhat. Terh. LEX. MARS., 232. ◊ Fig. Tărhatul răotăților loru noi-l purtăm. MISC. SEC. XVII, 11v. Să nu fim noi țara dracului, . . ., păcatul necredinței, tărhat a grozniciei. MISC. SEC. XVII, 60v; cf. MISC. SEC. XVII, 100v; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. terhet (ac. al lui terh). Cf. t a r.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL