1. [Șăineanu, ed. VI] țăpușă f. V. țepușă.
2. [Scriban] țăpúșă, V. țepușă.
3. [CADE] ȚEPUȘĂ, ȚĂPUȘĂ (pl. -ușe, -uși) sf., ȚEPUȘ, ȚĂPUȘ sm. 1 Par ascuțit, țeapă: în loc de arme, ei întrebuințau copaci scoși din rădăcină, bolovani de piatră, tăciuni aprinși și țepușe (ISP.); colo ’n jos... e un frate al meu omorît, pus într’o țăpușă și păzit de doisprezece străjeri (LUNG.) ¶ 2 Par ascuțit ce se înfige vertical în opleanul săniei (ȘEZ.) (🖼 5124) ¶ 3 Vîrful ascuțit al unui par: am să poroncesc ca să i se taie capul și să-l pună, ia acolo, într’o țăpușă de șarampoiu din gardul de prin prejurul curții (SB.) ¶ 4 Băn. Strămurare, bold ¶ 5 Băn. Frigare ¶ 6 Corn de furcă, de țăpoiu: Iordache purta o furcă cu trei țepuși (SAD.) ¶ 7 Așchiuță: le-am bătut țepuși de trestie pe sub unghii (FIL.) ¶ 8 Bețișor subțire și ascuțit care servește să astupe o găurice sfredelită într’un butoiu: ori-ce lemn nu face țăpuș la bute (ZNN.) ¶ 9 Ghimpe: arma la om a-i țăpușa la scaiu (BO.-DEL.).
4. [Scriban] țepúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (dim. d. țeapă). Țeapă mică (de ex., cum se pune la carele încărcate cu fîn ca să nu cadă fînu). Boldure, lemnu cu care strîngĭ gura saculuĭ (Mold.). Ghimpe (de copac, de fer), spin saŭ așchie de scîndură: mĭ-a intrat o țepușă’n deget (V. țeapcă, țăpligă). Est (țăpușă). Sulă p. opincĭ: încearcă să lucreze cu custura și cu țăpușa (Sadov. VR. 1911, 4, 48).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL