1. [Șăineanu, ed. VI] Tantal m. 1. personaj mitologic care, dând zeilor să ospăteze membrele fiului său, Pelops, fu condamnat să sufere etern în Tartar foamea și setea, în mijlocul apelor ce se depărtau de buzele sale și în fața poamelor ce nu le putea atinge; 2. fig. supliciul lui Tantal, tortura celui ce crede într’una că ajunge la țelul dorințelor sale fără însă a-l putea atinge.
2. [Mitologic] Tantalus, fiul lui Zeus și al nimfei Pluto și rege al Lydiei. Cu pleiada Dione, Tantalus a avut mai mulți fii și fiice, printre care se numărau: Pelops, Niobe, Broteas etc. Iubit de către zei și admis la început la ospețele olimpienilor, Tantalus și-a atras în cele din urmă mînia lor, fie pentru că le-ar fi destăinuit secretele în fața muritorilor, fie pentru că le-ar fi dat acestora din urmă să bea din ambrozia pe care o furase la unul din ospețe. Datorită acestui fapt, el a fost sortit să fie veșnic chinuit în Infern de o sete și de o foame cumplită. Supliciul său consta în faptul că era cufundat pînă la gît în apă fără să poată totuși să soarbă o înghițitură, iar deasupra capului îi atîrnau crengi încărcate cu poame care însă se îndepărtau de el ori de cîte ori încerca să întindă mîna ca să le culeagă.
3. [DE] TANTAL (TANTALUS) (în mitologia greacă), fiul al lui Zeus și al nimfei Pluto, tatăl lui Pelops și al Niobei; rege al Frigiei (sau al Lidiei). După unii autori, osândit la foame și sete veșnică în Infern pentru vina de a fi dezvăluit muritorilor secrete ale Olimpului sau de a fi furat nectarul și ambrozia zeilor, după alții de a-și fi servit propriul fiu drept bucate la un ospăț al zeilor. Expresia „chinuri tantalice” se referă la suferințele unei strădanii care dă mereu greș, chiar atunci când este pe punctul de a reuși.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL