1. [MDA2] tămâietor, ~oare [At: AR (1829), 15/20 / V: (îrg) ~itoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: tămâia + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care tămâiază (1). 3 smf (Înv) Lingușitor. 4 sf (Înv) Tămâiemiță. 5 sf (Reg) Femeie angajată (cu plată) să bocească un mort și să-i tămâieze mormântul.
2. [MDA2] tămâitoare sf vz tămâietor
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL