1. [MDA2] tâlhărit1 sn [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 36 / V: (înv) tăl~ / Pl: (nob) ~uri / E: tâlhări] (Îrg) Tâlhărie (1).
2. [MDA2] tâlhărit2, ~ă a [At: JIPESCU, O. 93 / Pl: ~iți, ~e / E: tâlhări] Jefuit de tâlhari (1) Si: prădat.
3. [DEX '09] TÂLHĂRI, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.
4. [MDA2] tălhări v vz tâlhări
5. [MDA2] tălhărit sn vz tâlhărit
6. [MDA2] tâlhări [At: CORESI, EV. 72 / V: (îrg) tăl~ / Pzi: ~resc / E: tâlhar] 1 vi A duce viață de tâlhar (1), furând, jefuind, prădând Si: (înv) a tâlhui (1). 2 vr (Reg) A se face haiduc Si: a se haiduci.
7. [DLRLC] TÎLHĂRI, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tîlhărea. ISPIRESCU, L. 144.
8. [Șăineanu, ed. VI] tâlhărì v. a jefui și ucide.
9. [Scriban] 2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.
10. [DOOM 3] tâlhări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhăresc, 3 sg. tâlhărește, imperf. 1 tâlhăream; conj. prez. 1 sg. să tâlhăresc, 3 să tâlhărească
11. [DOOM 2] tâlhări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhăresc, imperf. 3 sg. tâlhărea; conj. prez. 3 să tâlhărească
12. [DLRLV] TÎLHĂRIT s. n. (Mold.) Tîlhărie. De atunce nu mai avea Cantemir-Vodă odihnă în domnie . . că se împluse țara de tâlhărit. N. COSTIN. Nu ave cum merge într-altă parte de răul tîlhăritului. NECULCE. Etimologie: tîlhări. Vezi și tîlhăret. Cf. jac, jâcuire, lotrie, tîlhușag.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL