1. [DEX '09] TĂGĂDUIRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui.
2. [MDA2] tăgăduire sf [At: (a. 1794) GCR II, 153/19 / Pl: ~ri / E: tăgădui] Tăgadă (12).
3. [DEX '98] TĂGĂDUIRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială. – V. tăgădui.
4. [DLRLC] TĂGĂDUIRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei; tăgăduială, negare, contestare. Că ne iubește... faptele lui dovidesc, cari n-au tăgăduire. DRĂGHICI, R. 117.
5. [DLRM] TĂGĂDUIRE, tăgăduiri, s. f. Acțiunea de a tăgădui și rezultatul ei.
6. [DEX '09] TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. – Din magh. tagadni.
7. [MDA2] tăgădi v vz tăgădui
8. [MDA2] tăgădui [At: COD. VOR. 20/4 / V: (reg) ~di / Pzi: ~esc, ~gădui / E: mg tagadni] 1 vt A contesta existența, necesitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen, unei afirmații etc.) Si: a dezminți, a nega. 2 vr (Înv) A rupe orice relație cu cineva. 3 vt A nu consimți la ceva Si: a refuza, a respinge. 4 vt (Reg) A tăinui (1). 5 vr (îvr) A se sustrage.
9. [CADE] NU RĂSTURNA, FĂRĂ SĂ POȚI ÎNLOCUI: NU TĂGĂDUI, FĂRĂ SĂ POȚI CREA (n. Iorga).
10. [DLRLC] TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ca adevărat; a nega. Nu tăgăduiesc că femeile au mare istețime. ALECSANDRI, T. 296. Tăgăduiește, zi că n-ai scris răvașul acesta. NEGRUZZI, S. I 22. Că iubesc și că trăiesc nici eu nu tăgăduiesc. TEODORESCU, P. P. 316. ◊ Absol. Țăranii tăgăduiau cu desperare. REBREANU, R. I 113. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere. GORJAN H. I 10.
11. [DLRM] TĂGĂDUI, tăgăduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei îi tăgăduia această cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.
12. [Șăineanu, ed. VI] tăgăduì v. a nega. [Ung. TAGADNI].
13. [Scriban] tăgăduĭésc v. tr. (ung. tagadni, neg, contestez, zic „nu”: a tăgăduit c’a zis așa. Refuz, nu acord: ĭ-a tăgăduit judecarea.
14. [DOOM 3] tăgăduire s. f., g.-d. art. tăgăduirii; pl. tăgăduiri
15. [DOOM 2] tăgăduire s. f., g.-d. art. tăgăduirii; pl. tăgăduiri
16. [DOOM 3] tăgădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, 3 sg. tăgăduiește, imperf. 1 tăgăduiam; conj. prez. 1 sg. să tăgăduiesc, 3 să tăgăduiască
17. [DOOM 2] tăgădui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, imperf. 3 sg. tăgăduia; conj. prez. 3 să tăgăduiască
18. [MDO] tăgădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăgăduiesc, conj. tăgăduiască)
19. [IVO-III] tăgăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
20. [DER] tăgădui (-uesc, -it), vb. – A nega, a dezminți. Mag. tagadni (Cihac, II, 529; Gáldi, Dict., 97). – Der. tăgadă, s. f. (negație; contestație), deverbal sau din mag. tagad; tagă, s. f. (negație), sec. XVII, înv.; tăgăduială, s. f. (negație); tăgăduicios, adj. (îndoielnic), înv.; tăgăduitor, adj. (care tăgăduiește).
21. [DRAM 2021] tăgăduí, v.i. A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi, 1925: 322). – Din magh. tagadni „a contesta” (Șăineanu, Scriban, MDA).
22. [DRAM 2015] tăgădui, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi, 1925: 322). – Din magh. tagadni „a contesta” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).
23. [DRAM] tăgădui, vb. intranz. – A nega, a dezminți: „Și ea tăgăduia, că nu-i ca el” (Papahagi 1925: 322). – Din magh. tagadni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL