1. [DEX '09] TĂGADĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. Fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv).
2. [MDA2] tăgadă sf [At: DOSOFTEI, PS. 223/2 / Pl: ~de / E: pvb tăgădui] 1 Contestare a existenței, a necesității, a obligativității (unui lucru, unui fenomen, unei afirmații etc.) Si: dezmințire, negare, tăgăduială (1), tăgăduire, (îrg) tăgădaș, tăgădat, (înv) tagă (1), făgăduință, (reg) tarpel2. 2 (Pex) Îndoială. 3 (îlav) Fără (de) ~ În mod sigur Si: incontestabil, neîndoios. 4 (Reg; îlav) Pe (sau cu) ~ Pe ascuns.
3. [DEX '98] TĂGADĂ, tăgade, s. f. Tăgăduială. ◊ Loc. adv. fără (putință de) tăgadă = neîndoios, nedezmințit, sigur. – Din tăgădui (derivat regresiv).
4. [DLRLC] TĂGADĂ, tăgade, s. f. Negare, contestare; tăgăduială, tăgăduire. Învățătorul, crezînd că e cazul să-și facă un merit din îngrijirea dată Eleonorei, îngînă o tăgadă: nu, nu era chiar așa de bolnavă. DUMITRIU, N. 124. Ridica nori de praf, și totdeauna, dar totdeauna ajungea întîi cu lungimea gîtului, just, dar just ca să nu mai încapă vorbă ori tăgadă. CARAGIALE, S. 42.
5. [Șăineanu, ed. VI] tăgadă f. negațiune. [Tras din tăgăduì].
6. [Scriban] tăgádă f., pl. e, ca făgadă (d. tăgăduesc). Tăgăduire, negațiune. Tăgadă de dreptate, refuz de a primi la judecată (un judecător unuĭ reclamant).
7. [DOOM 3] tăgadă s. f., g.-d. art. tăgadei; pl. tăgade
8. [DOOM 2] tăgadă s. f., g.-d. art. tăgadei; pl. tăgade
9. [DLRLV] TĂGADĂ s.f. (Mold.) Negare, contestare. Și greșealele-mi știi de grămadă, Că de tine nu-mi iaste tăgadă. DOSOFTEI, PS. Din care lucru din tăgadă mărturisire adevărului, de cînd zicem. CANTEMIR, IST. Etimologie: tăgădui. Cf. t a g ă, t ă g ă d a ș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL